Antony Blinken a reamintit că status-quo-ul – prin care Statele Unite recunosc o singură China, dar furnizează arme insulei pentru apărarea acesteia – a făcut posibil să „asigurăm că nu există niciun conflict între Statele Unite şi China în privinţa Taiwanului”.

Dar, a declarat şeful diplomaţiei americane pentru Bloomberg News, „ceea ce s-a schimbat este decizia luată de guvernul de la Beijing, conform căreia status-quo-ul nu mai este acceptabil, că doresc să meargă mai departe, să accelereze procesul” de reunificare.

El a mai subliniat că Beijingul a decis „să facă viaţa dificilă în Taiwan în speranţa că acest lucru va grăbi reunificarea”.

Presiunea chineză asupra Taiwanului „ar trebui să îngrijoreze nu numai Statele Unite, ci toate ţările din regiune şi din întreaga lume”, a declarat Antony Blinken, care a dat exemplul ponderii tot mai mari a Taiwanului în producţia de semiconductori. „Dacă acest lucru ar fi perturbat din orice motiv, ar avea consecinţe profunde pentru economia globală”, a avertizat el.

Declaraţiile sale survin după ce preşedintele Xi Jinping a obţinut al treilea mandat la recentul Congres al Partidului Comunist, care i-a consolidat statutul de cel mai influent lider chinez după Mao Zedong. Acest lucru trezeşte temeri în Taiwan că Beijingul îşi va dubla eforturile pentru a avea câştig de cauză, aşa cum a subliniat miercuri ministrul de externe taiwanez Joseph Wu în parlamentul de la Taipei.

China, care consideră Taiwanul parte din teritoriul său, s-a angajat să preia controlul asupra insulei, cu forţa dacă va fi necesar.

 
 

Urmărește-ne pe Google News