„Suntem profund îngrijorați cu privire la unele dintre comploturile pe care le-am văzut venind din Rusia în încercarea de a destabiliza guvernul Moldovei”, a declarat Blinken la München.
„Suntem ferm alături de Moldova în sprijinul securității, independenței, integrității teritoriale, eforturilor de reformă foarte importante pe care le fac președintele și guvernul”.
Sandu a descris anul 2022 drept „un an incredibil de dificil pentru Moldova” și a mulțumit SUA pentru sprijinul acordat în nenumăratele provocări pe care le înfruntă, inclusiv în ceea ce privește energia, economia și securitatea.
Primul semnal de alarmă privind un plan al Moscovei de a prelua controlul la Chișinău a fost dat de președintele Ucrainei, săptămâna trecută.
„Există un plan rusesc de a distruge situația politică în Moldova. Un document rusesc care arată cine, când și cum vrea să distrugă Moldova, cine vrea să schimbe ordinea democratică și să instituie control asupra țării”, a declarat Volodimir Zelenski.
Ulterior, Maia Sandu a declarat că sunt în pregătire „acțiuni violente, atac asupra unor instituții și luare de ostatici”, ca parte a unui plan al Rusiei de a destabiliza Republica Moldova.
Rusia a respins acuzațiile, întâi prin vocea lui Vladimir Putin, apoi prin cea a șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov.
Prima reacție din partea SUA a venit de la John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, care a declarat luni seară, 13 februarie, că Statele Unite sunt „alături de guvernul şi poporul moldovenesc”.
Și Klaus Iohannis a promis că Republica Moldova are „susținerea de neclintit” a României.
Foto: Profimedia