„Întrebați-vă cum de un dement a reușit să intre pe contrasens pe autostradă și să nenorocească două familii. Asta e întrebarea… Tot ce aș putea să mai zic eu acum e irelevant”, ne-a spus antrenorul.
”Suntem profund îndurerați de acest tragic moment. Fiecare părinte și-ar da propria lui viață pentru a o salva pe a copilului său. Suntem alături de familiile îndurerate și de toți părinții echipei CSC Ghiroda, categoria de juniori 2013. Rareș, vei fi mereu mereu campionul echipei tale în sufletele noastre și ale colegilor tăi”, a scris clubul de fotbal pe Facebook.
Vineri, băiețelul de cinci ani a murit și un coleg de echipă, în vârstă de șase ani, a ajuns la spital în stare foarte gravă, la Terapie Intensivă, din cauza unui șofer băut care a intrat pe contrasens pe autostrada Timișoara – Lugoj, și a provocat un teribil accident.
În mașină erau cei doi copii, tatăl și bunicii unuia dintre ei și se întorceau de la campionatul de fotbal pentru juniori de la Constanța, la care clubul lor, CSC Ghiroda, fusese invitat de Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi.
Cele două echipe de juniori din grupele 2011
și 2013 au jucat împotriva a câte cinci echipe din grupa lor de vârstă și au
luat locul întâi. Grupa din 2013, a lui Rareș, a câștigat toate cele cinci
meciuri.
Marius Poclid, directorul Clubului Sportiv
Comunal Ghiroda și Giarmata Vii, ne-a spus că deși e greu să îți dai seama de
potențialul și talentul unui jucător la o vârstă atât de fragedă, Rareș, care
venea la club de un an, avea un fler pentru minge.
„La toate turneele la care a participat, (Rareș)
a luat locul întâi”, a adăugat Marius Poclid.P
„Copiii sunt acum speriați să mai meargă pe autostradă”
Directorul CSC Ghiroda a precizat că, după turneul
de la Constanța, s-a decis ca băieții să mai stea la mare o săptămână, ca un
fel de vacanță, iar vineri erau în drum spre casă, pe autostradă.
În urma accidentului, moralul colegilor de
echipă și de club este la pământ, iar cei care au plecat spre casă mai târziu
se tem să mai meargă pe autostradă.
„Toată lumea e devastată. Vă dați seama, cei
care au fost în față și au evitat în ultimul moment. Mai sunt cei de 2011, cei
care au plecat mai târziu. Și acum efectiv le e greu, le e frică să mai meargă
și pe autostradă. Merg doar pe drumuri naționale. E un eveniment foarte tragic,
care a emoționat pe toată lumea într-un fel negativ”, ne-a mai spus Marius Poclid.
Juniorii de la CSC Ghiroda joacă duminică
împotriva echipei AS Roma, la Belgrad
L-am întrebat pe Marius Poclid dacă în zilele
următoare sunt meciuri programate pe care clubul se gândește să le anuleze din
cauza tragediei.
„Avem la o altă categorie de vârstă (cei născuți în 2008 – n.r.). Am câștigat un turneu de aici, local, care ne-a adus participarea la faza finală ce se desfășoară la Belgrad. Unde sunt echipe ca… Cea mai sonoră pot să vă zic e AS Roma. Vine și Liverpool”, a spus directorul Clubului Sportiv Ghiroda și Giarmata Vii.
Juniorii de la clubul sportiv timișean vor
participa la finala Finala
Trofeul Campionilor sub 11 ani, unde participă 48 de echipe.
Dacă juniorii de la Clubului Sportiv Ghiroda câștigă
meciul cu AS Roma, se va califica în grupe și va ajunge să joace cu juniorii de
la Liverpool.
„Mergem, trebuie să ne onorăm angajamentele.
Deși… e greu”, a mai spus Poclid.
El a adăugat că băieții realizează mai greu
cele întâmplate, așa că nu poate spune cât de afectați vor fi ei pe teren la
meciurile care urmează, însă părinții lor vor sta cu sufletul la gură până se
vor întoarce acasă.
”Pentru părinți, nu este ușor să își lase
copiii să plece, să te gândești că… Mai ales după ce s-a întâmplat”, a mai
spus Poclid.
Șoferul care a produs accidentul, Adrian Ioan Vasiliu, și apoi a fugit a fost prins câteva ore mai târziu, în apropierea haltei CFR Susani, aproape de comuna Traian Vuia, de unde voia să ia un tren. El avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat. Anchetatorii îl audiază la secția de Poliție din orașul Făget.
Unul dintre martori, aflat într-o mașină din fața autoturismului care a intrat în plin în mașina care circula pe contrasens, a spun că a avut mare noroc că a evitat accidentul.
„Suntem din Timișoara, ne întorceam de la Constanța. Ne-am trezit cu mașina în fața noastră. Eu am reușit să evit. Din păcate, prietenii mei care se aflau în spate nu au mai ajuns să îi vadă la timp, au intrat direct în ei. Din câte am înțeles, au ieșit din parcare. Nici nu s-au oprit să vadă ce s-a întâmplat. Au trecut drumul și au fugit. Un tir a virat în ultimul moment ca să nu dea peste ei”, a povestit acesta.