De-a lungul carierei sale, antrenorul Richard Zamfirache a văzut foarte mulţi oameni, chiar şi sportivi de performanţă care, din cauza unei mişcări greşite la sala, s-au accidentat grav.
”Foarte mulţi nu execută exerciţiile corect. Pe lângă faptul că nu-şi vor modela niciodată corpul, ei riscă să se rănească şi să nu mai fie capabili niciodată să facă sport. Pentru a preîntâmpina aceste situaţii neplăcute, am hotărât să merg prin săli de fitness şi cluburi sportive şi să-i învăţ cum să-şi lucreze corpul. Toate aceste scene vor fi filmate, iar cei care vor să înveţe, le pot viziona pe www.richardemanuel.ro sau pe pagina mea de facebook: Richard Emanuel”, ne-a spus antrenorul.