Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisar şef Liviu Naghi, tânărul de 24 de ani, care este student în Braşov, l-a bătut cu pumnii şi picioarele pe antrenorul de fotbal, în urma unui conflict spontan pe fondul consumului de alcool.
Antrenorul a primit vizita a doi tineri, de 20 şi 24 de ani, vineri seară, iar cei trei au băut împreună până spre dimineaţă, în jurul orei 03.00 izbucnind un conflict spontan între studentul de 24 de ani şi gazda sa. Celălalt tânăr care s-a aflat în vizită la antrenor, care se pare că îi era instructor auto, are calitate de martor în acest dosar, el neparticipând la agresiune.
Gheorghe Ciobanu a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean Braşov cu un traumatism cranio-cerebral, cu hematom subdural, el fiind operat şi aflându-se în recuperare.
„Se simte mai bine acum. A fost operat pe creier, a avut hemoragie, dar acum este mai bine, a ieşit din comă”, a spus Petre Lucian, director adjunct al CSŞ Braşovia, scrie Mediafax.
Medicii au stabilit că viaţa acestuia a fost pusă în pericol, prin urmare, agresorul a fost reţinut de poliţişti şi prezentat magistraţilor braşoveni, care au emis, duminică, pe numele lui, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru tentativă de omor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro