Pentru a opri tăierile ilegale, Ministerul Mediului a
anunțat schimbări în sistemul prin care se urmăresc defrișările: GPS pe
camioane și monitorizare din satelit.

În plus, de anul viitor vor fi interzise exporturile
de bușteni în afara Uniunii Europene.

România pare un paradis încă verde pentru companiile
care se ocupă de tăierea și prelucrarea lemnului.

Dacă în 2010 figurau aproape 4.000 de companii în
domeniu, anul trecut erau înregistrate peste 6.000.

În aceste condiții, cifra de afaceri a ajuns la un record
istoric, 2,5 miliarde de euro, cu 100 de milioane mai mult față de anul trecut.

Jumătate din defrișări sunt ilegale

Pe de altă parte, România pierde în fiecare an aproape 40 de milioane de metri cubi de lemn. Doar pentru jumătate există acte și s-au plătit taxe. Restul cel mai probabil, au fost defrișări ilegale.

Ministerul Mediului confirmă aceste cifre și anunță
măsuri.

Să limităm la zero tăierile ilegale. GPS pe toate mașinile din pădure spre depozite. Camere video la intrarea în depozite sau pe drumuri.

Costel Alexe, ministrul Mediului:

Fiecare șofer de camion care transporta lemne va fi
obligat să aibă un telefon inteligent cu GPS. Astfel va putea fi urmărit în
timp real.

De asemenea, toate datele vor fi stocate într-un program care va ști exact unde și câte transporturi a făcut o companie. Cei care nu respectă noile reguli vor fi amendați.

Mai mult, pădurile din România vor fi fotografiate din satelit de două ori pe lună. Un soft va compara pozele și va identifica defrișările, chiar dacă nu s-a tăiat la ras, iar copacii au fost doar răriți.

Garda Forestieră va merge acolo unde calculatorul
indică probleme, astfel că vor fi de mare folos datele colectate prin GPS.

Nu cred că putem opri complet tăierile de lemn. Ne interesează să avem o dezvoltare durabilă. Exporturile de buștean să interzicem pe o perioadă de timp.

Costel Alexe, ministrul Mediului:

Sistemul numit Sumal, cel prin care se monitorizează tăierile de păduri, va fi ajutat în continuare de cetățeni prin aplicația Inspectorul Pădurii.

Raportările oamenilor ori apelurile făcute la 112 au fost de mare ajutor: În medie un apel din cinci a dus la demascarea unei infracțiuni.

Grav este că în unele cazuri nu fost amendați făptașii
ci tocmai cei care au reclamat abuzurile.

Urmărește-ne pe Google News