Potrivit unui comunicat al MEN, vor fi 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni), iar semestrul I va fi cuprins între 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019, iar semestrul al II-lea între 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  • vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019)
  • vacanţă intersemestrială (2 – 10 februarie 2019)
  • vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019)
  • vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Pe lângă aceste vacanțe, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Elevii din clasele a XII vor încheia anul școlar în data de 31 mai 2019, iar cei din clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Potrivit comunicatului MEN, programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

”În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare. Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități naturale) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare”, se arată în ordinul semnat de ministrul Educației.

Decizia de a începe școala pe 10 septembrie vine după ce în unrma unei consultări publice lansată de Ministerul Educației, privind structura anului școlar 2018-2019, profesorii, elevii și părinții ar fi vrut ca  școala să înceapă în 17 septembrie, vacanța de iarnă să dureze trei săptămâni, iar cea de primăvară  două,  anul școlar fie de cel puțin 34 de săptămâni și să fie menținută vacanța intersemestrială.


Citește și: JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 5: Sub amenințarea mașinilor capcană – VIDEO


 
 

Urmărește-ne pe Google News