Ministrul educației a anunțat această posibilă măsură pentru ca anul școlar să aibă o durată mai lungă, în condițiile în care România are printre cei mai scurți ani școlari dintre statele din Uniunea Europeană.
„România are anul școlar cu o durată mai scurtă decât în multe alte state europene, este adevărat, însă din consultări trebuie să vedem. Înțelegem că elevii doresc o vacanță de vară cât mai lungă”, a spus Sorin Cîmpeanu la Europa FM.
„Ar putea să înceapă chiar mai devreme anul școlar, pentru a avea o durată mai lungă. Anul acesta am ținut seama exact de ceea ce v-am spus, de nevoia de a organiza acele concursuri (n.red. pentru angajarea directorilor de școli), pentru că e important”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul educației a precizat pentru Edupedu.ro că „este vorba despre anul școlar 2022-2023 și nu de o modificare a structurii anului școlar care începe în septembrie anul acesta”.
Ministrul educației a explicat că elevii au nevoie de un set de materii care să genereze competențele de bază.
„Dincolo de acest trunchi de bază e nevoie de o diversificare a rutelor educaționale, care trebuie să fie flexibilă și să fie și deschise. Pentru asta e nevoie de un set de materii care să genereze competențele de bază pe care l-am agreat cu toții, nu am văzut diferențe, și a include mai ales competențele digitale, iar pe lângă asta trebuie să includem și un curriculum la decizia școlii care să fie posibil de particularizat la nevoile comunității școlii”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Potrivit calendarului, anul școlar 2021-2022 va începe pentru elevi pe 13 septembrie și are 34 de săptămâni de cursuri.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro