Până acum, anunțurile privind angajările erau afișate doar la avizierul de la sediul central al societății, care se află la etajul 9 al Palatului CFR din bulevardul Dinicu Golescu, unde este și sediul ministerului.

Prin urmare, nicio persoană din afara companiei sau a ministerului nu putea să vadă anunțurile respective, în condițiile în care accesul în Palatul CFR este strict reglementat: poți intra doar dacă ești angajat al unei entități care-și are sediul aici sau dacă ești invitat de unul dintre aceștia și preluat de la poartă!

Potrivit anunțului postat pe site-ul companiei Metrorex, societatea vrea să angajeze doi consilieri juridici gradul III în cadrul Serviciului Contencios – Direcția Juridică.

Portalul Club Feroviar a observat că, în loc să fie postat electronic, documentul cu anunțul de angajare a fost întâi printat, apoi scanat și, în cele din urmă, urcat pe site.

 
 

Urmărește-ne pe Google News