Perioada de răcire va continua până spre sfârșitul lunii, când temperaturile vor fi și cu 10-15 grade mai coborâte, față de cele din aceste zile. În aceste condiții, în zona montană cea mai înaltă vor fi posibile și precipitații mixte. Mai există semnalul unui episod cu precipitații mai importante la sfârșitul lunii octombrie și primele zile ale lunii noiembrie, a spus directorul general adjunct al ANM.
Anunţ de la meteorologi în acest weekend
“Precipitațiile vor fi mai consistente și vor cuprinde cea mai mare parte a țării în noaptea de luni spre marți și în cursul zilei de marți. Vor fi posibile cantități de peste 40-50 de litri/mp, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali, Moldova, Oltenia, Banat și în acest sens vom emite avertizări meteo mâine la prânz sau cel mai probabil duminică dimineață, pentru că intensitatea mai mare a fenomenelor va fi începând de duminică noaptea”, a precizat Florinela Georgescu la o videoconferință cu prefecții, la sediul MAI, potrivit Agerpres.
Citește și
Mihai Tatulici iubește mâncarea boierească. ”Azi aleargă ca proștii după bio”
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!