Vă prezentăm mai jos precizările suplimentare ale Casei Regale, transmise prin intermediul Biroului de Presă, precizări referitoare strict la ziua înmormântării:

”În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă și militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.

De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal”.

Programul complet al funeraliilor Regelui Mihai I poate fi consultat AICI.

CITEȘTE ȘI:

Colegii polițistului lovit cu sabia de interlop: ”I-a crăpat capul ca unui pepene!”

Fotografii inedite cu Regele Mihai la 93 de ani

 
 

Urmărește-ne pe Google News