”Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Oslo, cunoaşte şi monitorizează cu atenție situația familiei cetățeanului român ai cărui cinci copii minori au fost preluaţi de către autorităţile de protecție a copilului din Norvegia.
În acest sens, misiunea diplomatică română la Oslo s-a aflat în contact permanent cu familia în cauză pentru acordarea de sprijin și asistență consulară. De asemenea, Ambasada a întreprins demersuri relevante pe lângă oficiali din Ministerul norvegian al Afacerilor Externe și din Parlamentul Norvegiei.
Părinții minorilor au angajat pe cont propriu un avocat specializat în soluţionarea unor astfel de cazuri, care îi reprezintă în cadrul procedurilor judiciare aflate pe rolul instanțelor locale competente, având ca obiect exercitarea autorității părintești asupra celor 5 copii.
În România, Ministerul Afacerilor Externe a informat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie despre acest caz şi a organizat consultări interinstituţionale pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie la nivel bilateral.
Având în vedere solicitarea expresă a familiei în cauză de a se evita mediatizarea detaliilor cazului, MAE nu este în măsură să ofere informații suplimentare.
Ambasada României la Oslo urmărește îndeaproape evoluția cazului şi este pregătită în continuare să ofere asistență consulară necesară, în limitele competențelor legale și cu respectarea cadrului legislativ norvegian, care cuprinde dispoziții și norme procedurale specifice, diferite de legea română, în ceea ce privește domeniul protecției drepturilor copilului”, se arată în comunicatul MAE.
Copiii au fost luaţi din familie la denunţul unei profesoare
Coşmarul familiei Bodnariu a început luna trecută, când copiii au fost luaţi din familie în urma unui denunţ al unei profesoare. Motivul ar fi unul religios. Dascălul s-a plâns că atât părinţii, cât şi bunicii sunt creştini radicali şi îşi îndoctrinează copiii. Una dintre cele două fiice a soţilor Bodnariu a cântat la şcoală o melodie creştină, iar profesoara a anunțat autoritățile susținând că micuții sunt îndoctrinați religios în familie.La mai bine de o lună de când cei mici au fost luat din sânul familiei, în condiţii neclare încă, autorităţile norvegiene i-au anunţat pe cei doi părinţii că vor intra într-un program de consiliere din luna februarie. Până atunci însă, vor fi demarate procedurile de adopţie.
Cei doi părinţi au un program de vizitare a copiilor foarte strict, iar pe fetele cele mari nu au voie să le vadă deloc, în timp ce pe bebeluşul de patru luni îş pot vedea de două ori pe săptămână. Ceilalţi doi copii au voie să îşi vadă părinţii doar o dată pe săptămână.
Cazul familiei Bodnariu a ajuns şi la oficiali din Parlament, care au promis că se vor implica şi vor face tot ce pot pentru ca părinţii să îşi recupereze copiii. Sâmbătă urmau să aibă loc proteste la ambasabele Norvegiei din Bucureşti şi din Chişinău.