„Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creste de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016”, arata Ministerul Finantelor Publice (MFP), intr-un comunicat, potrivit Mediafax.
Totodata, Finanţele mentioneaza ca proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a contribuţiei statului pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei în anul 2016, si este păstrata în buget suma de 1,3 milioane lei alocată în scopul finanţării Schitului românesc Prodromu de la Muntele Athos.
În proiectul Bugetului de stat pe 2016 , pus în dezbatere publică, nu au fost alocaţi bani pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea celor existente, în schimb au fost suplimentate sumele pentru salarizarea preoţilor.
Premierul Dacian Cioloş a avut, duminică, o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, „în funcţie de posibilităţi”, pentru lăcaşele de cult în construcţie.