COD PORTOCALIU
Între orele : 21:10 si 00:00
In zona : pe arii extinse în judeţul Olt ( inclusiv municipiile Slatina şi Caracal); precum şi drumurile europene şi judeţene aferente;
Se vor semnala : ninsori abundente şi viscolite; intensificări ale vântului ce vor atinge şi depăşi la rafală 70-80 km/h. Fenomene meteorologice asociate: local vizibilitatatea poate scădea sub 50 m;
Administraţia Naţională de Meteorlogie (ANM) a emis în perioada 6 februarie, ora 16.00 – 7 februarie, ora 14.00 un COD GALBEN de ninsori viscolite în partea de sud a ţării.
În a doua parte a zilei de vineri, 6 februarie, şi la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă, aria ninsorilor va cuprinde treptat zona Munţilor Banatului şi cea mai mare parte a Olteniei, Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Apoi, până în dimineaţa zilei de sâmbătă, 7 februarie, ninsorile se vor extinde şi în Muntenia şi Dobrogea şi va continua să ningă, în general slab, până în orele după-amiezii.
Cantităţile de precipitaţii vor fi pe arii restrânse mai însemnate, cu precădere în Oltenia şi la munte şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând ninsoarea, în regiunile sudice, dar şi la munte, cu viteze de peste 50…60 km/h, iar în sudul Banatului vor depăşi 80 km/h. În cursul zilei de sâmbătă, 7 februarie, vântul va diminua treptat în intensitate.
Vântul se va intensifica în regiunile sudice încă din dimineaţa zilei de vineri, 6 februarie. Ninsori, în general slabe cantitativ, vor fi local şi în restul teritoriului.
De asemenea, ANM a emis vineri mai multe avertizări nowcasting de vreme severă imediată.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro