La aceasta a doua extragere participa toate bonurile fiscale emise de la ultima extragere până la începutul acestei luni. Procedura desemnării zilei, lunii și sumei câștigătoare va fi aceeași ca la Loteria organizată de Paște. Bonurile câștigătoare trebuie apoi validate la sediile ANAF.
De această dată, reprezentanţii Finanţelor spun că vor fi selectaţi doar 100 de câştigători pentru ca premiile să fie mai consistente şi solicitarea bonurilor, stimulată. Astfel, orice bon emis la pâine, de exemplu, benzină sau alte servicii se poate transforma într-un loz câștigător. Fondul de premiere este fixat tot la 1.000.000 de lei.
În cazul în care, după extragere, vor fi mai multe bonuri câștigătoare, se va organiza o altă extragere dintre acestea, anunţă ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici. Premiul se va împărți apoi între cei 100 de câștigători.
Lista norocoșilor va fi publicată pe site-urile Finanţelor și Fiscului, iar plata premiilor se va face în cel mult 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.
Dacă la următoarea extragere vor fi mai puțin de 100 de bonuri câștigătoare, banii – cei un milion de lei – se vor împărți în mod egal între norocoși. La prima Loterie au fost peste 18.000 de câștigători, care ar trebui să primească până pe 13 iulie 54 de lei fiecare.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News