„Toate aceste mesaje sunt un fals absolut. Într-adevăr, a existat un atac cibernetic în unele regiuni. În special, știu că a existat la radioul Mir și în alte rețele. Acum totul a fost eliminat, totul este sub control”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS.
Anunțul, intitulat „Apel de urgență al președintelui”, le transmitea locuitorilor din regiunile Rostov, Belgorod și Voronej, învecinate cu Ucraina, că forțele Kievului au trecut granița cu Rusia, a relatat presa independentă rusă.
Înregistrarea prezentată ca fiind un discurs al lui Putin susținea că legea marțială a fost declarată în regiunile de graniță, că Putin vrea să semneze decretul de mobilizare generală, iar locuitorii ar trebui să fugă spre interiorul Rusiei.
Într-o declarație postată pe Telegram, guvernul regional Voronej a confirmat că a avut loc un atac cibernetic și a spus că posturile de radio locale sunt sub controlul autorităților.
Kievul neagă că a trimis trupe pe teritoriul Rusiei și spune că incursiunile terestre sporadice care au avut loc în ultimele trei luni, pentru care Moscova dă vina pe Ucraina, au fost opera partizanilor ruși.
Gandalf_the_Grey • 05.06.2023, 22:49
„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” Ioan 8:44 (Ed. Cornilescu 1924 - Revizuită 2010, 2014) - Exact atât de simplu.
dinamo_forever_77 • 05.06.2023, 18:41
Stire ar fi, DOAR atunci cand rusia spune un ADEVAR!!! Asta da stire. In rest, minciuna, minciuna, minciuna....