Cinci din cei zece pacienți tratați la Napoli cu tocilizumab, un medicament
imunosupresiv, folosit în principal pentru tratamentul artritei reumatoide și a artritei idiopate sistemice juvenile, se simt mai bine.
Rezultate favorabile vin și de la Fano, acolo unde 8 din 11 pacienți sunt tratați cu medicamentul respectiv. De asemnea, la Padova, două persoane care au primit tocilizumab se simt mai bine.
La Napoli, experimentul cu medicamentul respectiv a fost început de Paolo Asciento, directorul unității de imunologie a clinicii Pascale și de Vincenzo Montesarchio, specialist în boli infecțioase în cadrul spitalului Cutugno.
„De sâmbătă, 7 martie, au fost tratați 10 pacienți, dintre care 7 intubați și 3 cu insuficiență respiratorie. Dintre cei 7 pacienți intubați, 3 au au avut o îmbunătățire semnificativă”, spun cei doi.
La rândul său, medicul Chiari de la Spitalul Riuniti din Padova a raportat o îmbunătățire a stării de sănătate a doi bolnavi de coronavirus.
La nivel mondial, numărul deceselor provocate de pandemia de coronavirus depășește valoarea de 5.839, în timp ce numărul cazurilor de infecție se apropie de 156.766.
În Italia, 21.157 de oameni au fost depistați pozitiv cu coronavirus, iar 1.441 au murit.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!