Cristian Preda consideră că în PDL nu s-a făcut nicio schimbare importantă şi de aceea nici nu se aşteaptă la rezultate bune la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor. Europarlamentarul crede că până acum partidul său nu a venit cu soluţii concrete, iar Cătălin Predoiu este crema antirid pentru Vasile Blaga.
„Tot ce-a fost găsit e un fel de soluţie improvizată. Cătălin Predoiu, un fel de cremă antiriduri politice pentru Blaga! El trebuie să ascundă neputinţa lui Blaga şi în privinţa constituirii unui eventual Guvern şi-n privinţa unei candidaturi prezidenţiale. E o soluţie pe care electoratul nu o va accepta, pentru că alegătorul român e pretenţios, nu vrea o cremă antiriduri, vrea o soluţie puternică de revigorare, nu vrea un medicament, vrea alimentaţie sănătoasă”, a declarat europarlamentarul la RFI România.
În vreme ce nicio persoană din conducerea PDL nu a stat de vorbă cu Cristian Preda în ultima vreme, a primit semne de prietenie din partea altor formaţiuni politice.
„Am primit în acelaşi timp semne foarte clare de amiciţie şi oferte din partea Partidului Mişcarea Populară şi din partea micului grup foarte simpatic Forţa Civică-PNŢCD-IRL. Voi analiza. N-am luat o decizie”, subliniat Preda.