Există însă şi domenii ale statului, unde angajaţii nu trebuie să fie îngrijoraţi.
Astfel, în sănatate şi în învăţământ, nu doar că nu vor fi daţi oameni afară, ba chiar vor fi deblocate posturile pentru noi angajări.
„Sunt domenii în care vom face restructurări şi vom păstra regula de blocare a angajării în diverse structuri ministeriale sau administraţie, şi sunt domenii, şi preşedintele mi-a dat dreptate, la sănătate şi educatie, unde trebuie să deblocăm posturi. Acum avem 1.200.000 de bugetari, şi în mod sigur nu va creşte acest număr, în mod sigur vom scădea din anumite domenii şi vom compensa la sănatate sau la educaţie”, a declarat Ponta.
În plus, premierul a anunţat că din luna iulie se va reduce TVA la pâine.
„TVA-ul de 24 nu se pune problema să crească, se pune problema să scadă. O să facem un prim experiment cu pâinea, cu TVA-ul scăzut”, a spus primul-ministru, adugând că această măsură s-ar putea aplica începând cu semestrul al doilea.
Mai mult, Victor Ponta a promis că din 2014 românii vor plăti mai puţini bani pentru asigurările sociale.
„Noi am rămas la cota unică de 16 la sută şi aici este meritul colegilor liberali. Nu am crescut cu absolut nimic contribuţiile de asigurări sociale, ba chiar mai mult, ca prim obiectiv, dacă reuşim anul viitor vom umbla la CAS-uri”, a concluzionatVictor Ponta.