Potrivit estimarilor realizate de meteorologii realizate de Administrația Națională de Meteorologie, în România, în această iarnă, sunt așteptate episoade de vreme severă, precum ger, viscol și ninsori abundente.
Lapovița și ninsoarea își vor face simțite prezența la sfârșitul lunii noiembrie, după cum a explicat Florinela Georgescu, director executiv al ANM, potrivit a1.ro.
„Suntem atenţi la acest semnal, la această interpretare privind posibilele evoluţii ale vortexului polar în perioada următoare, pentru că, chiar dacă, repet, în medie, estimările arată că temperaturile pentru următoarele trei luni s-ar putea situa peste normalul climatologic, nu putem exclude episoadele mai scurte cu fenomene severe, adică ger, viscol, căderi masive de zăpadă. Iar prognozele privind astfel de fenomene nu pot fi realizate cu mai mult de o săptămână – zece zile în avans”, a declarat Florinela Georgescu.