Raluca Turcan face referire la un proiect de lege aprobat anul trecut de Senat, care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor copiilor de la 1 ianuarie. Același proiect mai prevede ca, din 2022, suma alocației să fie indexată anual cu rata inflației.

„Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocațiilor avem o lege în Parlament și vom vedea acolo dacă se menține și a doua tranșă”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul muncii anunțase și pe 31 decembrie 2020 că alocațiile vor fi majorate cu 20% din 1 ianuarie.

Turcan a precizat că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună.

 
 

Urmărește-ne pe Google News