”Poți să spui că mi s-au aprins călcâiele după măicuță, dar nu este așa. Eu mă duc să protestez. Disputa mea cu cei de acolo este de natură teologică. Motivul e călugărița, fapta va fi protestul meu”, spune Robert Păun.
Numai că, în martie, călugărița l-a acuzat de hărțuire sexuală, a fost deschis un dosar penal pe numele Păun, iar ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Divorțat și tatăl unei fetițe de 10 ani, Păun afirmă că nu îi e frică să-și expună planurile, în condițiile în care, duminica trecută, 24 mai, a fost scandal la Mănăstirea de maici Jieț.
Am făcut pușcărie pentru 130 de grame de iarbă. Am primit o sențință de șapte ani, din care am făcut patru ani și jumătate la Jilava. M-au mai luat și pentru contrabandă cu țigări. Ce frică să-mi fie?
Robert Păun:
Pentru scandalul de duminica trecută, IPJ Hunedoara a declanșat două anchete.
Face cercetări cu privire la comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, în cazul sesizării depuse de stareța mănăstirii, după ce Robert Păun a intrat să filmeze slujba.
De asemenea, se fac cercetări sub aspectul comiterii de infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în urma sesizării făcute de Robert Păun și alt bărbat de 36 de ani, care au ajuns la spital pretinzând că au fost agresați de enoriașii de la mănăstire.
Robert Păun a fost și sâmbătă, 23 mai, la biserică, și a fost amendat cu 200 de lei pentru tulburarea liniștii publice. Pe 24 mai a primit o amendă de la polițiști, 500 de lei, pentru apel abuziv la 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro