”În mod normal, din data de 7 mai echipa militară trebuie retrasă, pentru că ei și-au făcut stagiul de 30 de zile și atunci este foarte clar că nu mai pot continua pentru că din punct de vedere legal am înțeles că ar intra în incompatibilitate și în consecință își termină mandatul”, a declarat Vasilică Potecă, prefectul județului Hunedoara pentru ziarul Libertatea.

Spitalul Județean Deva a intrat sub conducere militară la începutul lunii aprilie printr-o decizie dată de Nelu Tătaru, ministrul sănătății.  Atunci, managerul spitalului, dar și directorul medical și-au dat demisia. Mai mult, la momentul respectiv, Nelu Tătaru a spus: ”Am avut un management care nu a făcut față și lipsa de autoritate a făcut ca să avem parte de demisii.”

”Echipa a fost excepțională, oamenii profesioniști de la un capăt la altul au restabilit ordinea în spital. Au făcut ce rar aș fi crezut că se poate întâmpla la Deva, în sensul că au disciplinat personalul care a avut mari probleme din acest punct de vedere”, a mai explicat prefectul județului Hunedoara.

După data de 7 mai va trebui numit un nou manager.

”Acum eu am scris Consiliului Județean pentru ca să nominalizez o persoană pe care să o trimit ministrului sănătății ca să fie desemnată, să ajungem la o conducere civilă. Atribuția de numire a noului manager se face prin ordinul ministrului, dar eu am recomandat să se facă din partea Consiliului Județean, pentru că ei asigură finanțarea acestui spital”, a spus Vasilică Potecă.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

O echipă din Ministerul Apărării Naţionale, formată din patru militari – locotenent-colonel medic Constantin Vlase – manager, maior medic Bogdan-Ion Ţambrea – director medical, locotenent-colonel Cătălin Ciopei – ofiţer de logistică şi locotenent-colonel Sorin Vartolomei – ofiţer de stat major, a preluat managementul medical şi operaţional al Spitalului Judeţean Deva, începând cu data de 8 aprilie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
FANATIK.RO
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI