Premierul Ludovic Orban a precizat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre majorarea pensiilor, iar în privinţa acestora încă nu a fost luată o decizie.

„Nu am discutat. Am discutat despre programul economic. (…) Ministerul Finanțelor trebuie să prezintă raportul asupra stării economiei și bugetului. De asemenea, Comisia de prognoză trebuie să realizeze prognoza pentru evoluția economiei în perioada următoare, pe baza datelor economice. În funcție de asta, vom lua o decizie. Cum vom lua o decizie, o vom face publică”, a spus Orban, conform Mediafax.

Despre creşterea alocaţiilor, premierul a amintit că există varianta creşterii cu doar 10%, precum şi varianta de a crește, „dar de a crește progresiv”.

„Realitatea este că resursele financiare sunt limitate și aceste resurse financiare trebuie utilizate cu foarte multă atenție, pentru că obiectivul nostru fundamental este acela de a relua creșterea economică, de a susține un ritm extrem de important de investiții publice și investiții private, pentru ca să putem crește în mod real veniturile populației”, a mai spus premierul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News