Folosirea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o anumită dată calendaristică, ci de starea drumului. Practic, șoferii trebuie să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă atunci când șoselele sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Cod portocaliu de ninsori. Viscolul dă peste cap traficul din țară. Unde se circulă în condiții de iarnă
Ce sancțiuni riscă șoferii
Şoferii care sunt depistaţi fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte, asta însemnând între 1.125 şi 2.500 de lei. Pe lângă amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului.
Cod galben de ninsoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting (fenomene imediate) Cod galben de ninsoare și vânt.
Codul galben de ninsoare este valabil până la 16.10.2016 ora 19:30.
In zona montană și submontană a județelor Neamț și Suceava, se vor semnala: ninsoare moderată, vânt, cu intensificări de până la 40… 50 km/h, ce va conduce la scăderea temporară a vizibilității sub 100…200 m, mai ales în zonele montane înalte
Vin ploi și ninsori
ANM a emis, duminică, o informare de vreme rea valabilă până luni dimineaţă. Sunt anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.
Potrivit meteorologilor, va ninge în Carpații Orientali, unde se va depune un strat nou de zăpadă. În Carpații Meridionali, ploaia se va transforma în ninsoare în noaptea de duminică spre luni.
Vântul va sufla cu putere, îndeosebi în regiunile sudice ale ţării unde se vor depăşi la rafală 40-50 km/h. Pe crestele montane, ANM anunţă că va sufla cu 60 km/h, viscolind zăpada.
În restul ţării va ploua, iar în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare.