A aflat că va boteza cu două zile înainte

“Aoleu, aştia sunt d-ăia cu fuste!”, aşa a reacţionat, conform publicaţiei Ziua de Constanţa, cumnata preşedintelui Traian Băsescu, Doiniţa, când şi-a văzut noile rude, femeile purtând rochii specifice ţigăncilor. “Am aflat joi seara că voi fi naşă de botez. Aşa face Mircea, îmi spune cu două zile înainte că botezăm sau cununăm sâmbătă ori duminică”, a declarat Doiniţa Băsescu.

Ea a povestit că şi-a aşteptat cumetrii cu mâncare, însă aceştia au refuzat să guste ceva înainte de ceremonia religioasă: “Mi-au spus că aşa e obiceiul la ei”. Doiniţa a precizat că nu-l cunoştea pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu, însă nu a considerat că este ceva anormal să botezi copilul unor ţigani. “Mircea mi-a povestit că, atunci când s-au întâlnit prima dată, înainte cu o săptămână de eveniment, bunicul copilului i-a propus să-l botezăm noi. Mircea s-a uitat puţin uimit, dar Bercea i-a spus: «Ce, pentru că sunt ţigan nu vreţi să-mi botezaţi nepoata?» Ce era să mai spună?”, a mai adăugat cumnata preşedintelui.

Mircea nu crede că l-a supărat pe şeful statului

Mircea Băsescu spune că a făcut un gest creştinesc atunci când a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondialu. “În nici un caz fratele meu, Traian (foto), nu ar avea de ce să se supere sau să fie deranjat pentru că am botezat un copil de ţigan. Dacă Bercea fură mâine, nu o să-l scap eu de poliţie pentru că i-am botezat nepoata”, a precizat fratele preşedintelui în ziarul Ring.

 
 

Urmărește-ne pe Google News