UPDATE ora 14.30: Societatea Hidro Prahova a anunțat că distribuţia apei în Azuga și Bușteni a fost reluată începând cu ora 13.30.

Pentru locuitorii din Sinaia, „distribuţia din Staţia de apă Oppler a fost reluată la jumătate din capacitate, furnizarea apei urmând să fie asigurată în regim normal, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo”, se arată în comunicat.

Totodată, în oraşul Comarnic apa este încă oprită în cartierele Poiana, Ghioşeşti (parţial) şi Vatra Sat, până la normalizarea nivelului de turbiditate al apei distribuite.


Operatorul regional de apă Hidro Prahova a transmis duminică, 31 iulie, că a oprit furnizarea apei potabile în staţiunile de pe Valea Prahovei din cauza problemelor apărute la captările de apă după ploile torențiale din cursul nopţii, relatează Agerpres. Nu a fost stabilit un termen clar pentru rezolvarea situației.

Furnizarea apei este oprită la Azuga, în Sinaia – zona centrală, cartierele Izvor şi Platou Izvor – şi Buşteni – cartierele Zamora şi Poiana Ţapului), din cauza condiţiilor meteo extreme care au afectat captările de apă, potrivit unui anunț făcut de Hidro Prahova.

„Din cauza acestei situații ce ține exclusiv de condițiile meteo, societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță că este obligată să mențină sistarea apei potabile, începând de astăzi, 31 iulie 2022, ora 9.30, până la decolmatarea captărilor respective”, se arată în mesajul instituției.

Reluarea furnizării apei potabile „se va face în cel mai scurt timp posibil”, în funcție și de evoluția condițiilor meteo, a mai transmis Hidro Prahova.

Totodată, din cauza turbidităţii deosebit de ridicate, a fost oprită furnizarea apei și în cartierele Poiana, Ghioşeşti (parţial) și Vatra Sat din orașul Comarnic, transmite compania de apă.

În cursul nopţii a fost valabil un cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice şi grindină în localităţile Breaza, Sinaia, Comarnic, Buşteni, Brebu, Valea Doftanei, Cornu, Azuga, Sotriile, Proviţa de Sus, Adunaţi, Secăria şi Talea.

Urmărește-ne pe Google News