Majoritatea simplă decide

– Marin Drăgoi este administratorul unei asociaţii de proprietari care a decis să desfiinţeze repartitoarele de căldură. La cea de-a doua convocare a adunării generale, dintre cei 28 de proprietari prezenţi, doi nu au fost de acord şi îşi ameninţă vecinii. De partea cui e dreptatea?
Evident, de partea majorităţii: “În cadrul adunărilor generale, deciziile se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi (50%+1), în conformitate cu art. 14 din HG 1588/2007”.
– “Nu mai locuiesc în apartament şi vreau să fac o debranşare. Ce acte îmi trebuie şi cât costă?” – ne întreabă Doina Găină, din Bucureşti.
“Dacă vă referiţi la debranşarea de la furnizarea de apă caldă şi căldură, trebuie să vă adresaţi furnizorului pentru aceste detalii. În Bucureşti aceste servicii sunt furnizate de RADET”, răspunde Ottavio Şerbănescu.

Reparaţii făcute pe cont propriu

– Radu Mircea, din comuna Mihail Kogălniceanu, a anvelopat pereţii exteriori ai apartamentului din banii proprii. A aflat ulterior, din Libertatea, despre Ordonanţa de Urgenţă nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe şi vrea să ştie dacă poate recupera ceva din cheltuiala făcută.
“Dacă blocul a fost deja reabilitat parţial în baza unei autorizaţii de construire eliberate de autorităţile locale şi dv. aţi fost cel care a achitat contravaloarea acestei reabilitări parţiale, va trebui să vă adresaţi primăriei pentru soluţionarea acestei probleme”.
– Constantina Călin are, în Medgidia, o problemă asemănătoare: a reparat acoperişul blocului cu o firmă care i-a eliberat acte doveditoare, a suportat plata integral, iar vecinii care promiseseră că vor contribui la cheltuială nu mai vor să-şi respecte cuvântul. Doamna se află în proces cu asociaţia, iar procesul se tot amână. Ce mai poate face?
Din păcate, mai nimic: “Dacă aţi ajuns în instanţă, va trebui să aşteptaţi hotărârea judecătorească”, este răspunsul specialistului ziarului Libertatea.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News