Iulia Ungureanu, o studentă din Florești, Cluj, a fost amendată de Poliția Locală din comuna în care locuiește cu 1.000 de lei pentru o postare critică la adresa primarului.

APADOR-CH i-a cerut ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili, anunţă asociaţia.

Iulia Ungureanu îi cerea primarului să ia măsuri de protejare a cetățenilor localității în pandemie. „Postarea nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului, însă polițiștii locali au considerat că postarea îi „lezează demnitatea primarului provocând indignarea cetățenilor” și au amendat-o pe autoare cu 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 30 al. 1 lit b cu ref. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

APADOR-CH îi cere ministrului Vela o anchetă, după ce o studentă din Cluj a fost amendată pentru o postare la adresa primarului
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Textul legal invocat de poliţia locală prevede că este contravenţie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora”.

După cum se poate observa din textul legal citat, această contravenţie se aplică, în mod normal, scandalagiilor, nu celor care critică, în limbaj civilizat, activitatea deficitară a autorităţilor, așa cum se poate observa în postarea incriminată”, precizează APADOR-CH.

Iulia Ungureanu, care a plătit deja amenda primită și anunță că o va contesta, spune că nu este singura amendată pentru părerile exprimate pe Facebook de Poliția Locală din Florești.

Au fost date multe amenzi aici pentru jigniri pe Facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt intr-adevar cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces

Iulia Ungureanu

„Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față”, punctează Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România.

Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”
Recomandări
Vladimir Putin refuză armistițiul și pune condiții pentru pace: „Există nuanțe”

APADOR-CH i-a mai cerut ministrului Vela ca poliţia locală să treacă definitiv în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru că acum avem o poliţie naţională şi foarte multe poliţii locale, tot atâtea câţi primari sunt.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI