Liderul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a declarat la Interviurile Infinit FM, că șanse foarte mari să fie nominalizată are  Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, care stă cel mai bine în sondajele interne ale partidului, chiar și peste șeful statului, Klaus Iohannis.

Despre o posibilă susținere a lui Călin Popescu Tăriceanu, Cârciumaru a afirmat că este nevoie de o discuție și o hotărâre care se poate lua numai într-un Congres al partidului.

”Eu îl văd pe domnul Tăriceanu ca un posibil contracandidat al actualului președinte (Klaus Iohannis, nr). Dacă domnul Tăriceanu are susținerea unei alianțe, este posibil să câștigăm”, a spus Cârciumaru, arătând că decizia se va lua numai în forul statutar cel mai înalt.

Reacția ALDE: Ne bucură că PSD îl vede pe Tăriceanu ca un adevărat prezidențiabil

Liderii ALDE nu au discutat încă cine va fi prezidențialull partidului, dar consideră că liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu are șansele cele mai mari să câștige competiția electorală care va avea loc peste doi ani.

Liderul ALDE Gorj, Dian Popescu, membru în conducerea formațiunii, a declarat pentru Libertatea că nu este treaba celor din ALDE cine va fi candidatul la alegerile prezidențiale.

”Candidatul PSD, nu este treaba mea. Eu îl văd prezidențiabil pe Călin Popescu Tăriceanu, politicianul care a demonstrat că ține la valorile democratice, atât ca premier cât și ca al doilea om în stat, ca președinte al Senatului”, a declarat Popescu.

El a comentat și varianta susținerii lui Tăriceanu de către coaliția PSD-ALDE: ”Mă bucură că și cei din PSD văd în Tăriceanu un adevărat prezidențiabil”, a spus Dian Popescu.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea a respins categoric, până acum, ideea unei candidaturi pentru funcția de președinte. „Nu voi candida la alegerile prezidențiale din 2019. Așa simt. Aceste sondaje care apar și care mă plasează pe primul loc, pe undeva, îmi fac foarte mult rău. De ce? Pentru că nu avem numai prieteni, există și anumite cercuri și grupuri care urmăresc diferite interese. Am deranjat foarte multă lume prin faptul că bucureștenii m-au votat să fiu primar general”, spunea Firea, în februarie 2017.

Congres PSD, în primăvara acestui an? Ce vor decide social-democrații, luni

Cei din PSD se pregătesc de Congres, la începutul lui 2018. Cel puțin așa declară secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, care a dat anunțul privind o posibilă stabilire a candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2020.

Secretarul general adjunct al PSD declara, la Antena 3, că este dorința social-democraților din teritoriu să știe candidatul pentru Cotroceni, încă de acum. ”Vrem să îl apărăm cu dinții de atacurile statului paralel”, a mai spus Ștefănescu.

O primă discuție urmează să aibă loc în ședința Comitetului Executiv Național (CexN) al PSD de luni, de la sediul central al partidului, când se va analiza și performanța guvernului MIhai Tudose, în ideea unei restructurări a Cabinetului.

Deja un ministru din echipa lui Mihai Tudose și-a dat demisia. Este vorba despre Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor.

„Prin prezența vă aduc la cunoștință faptul că starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activității în calitate de ministru. Prin urmare, vă prezint demisia mea din calitatea de ministru în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, pe motiv de sănătate. Apreciez conlucrarea deosebit de fructuoasă pe care am avut-o și va asigur de întregul meu sprijin pentru îndeplinirea programului de guvernare, din calitatea mea de parlamentar”, a transmis aceasta, într-un comunicat oficial, la începutul anului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News