Ionel Arsene, șeful Consiliului Județean și liderul PSD Neamț, se lăuda, pe 3 aprilie, că a reușit să doteze Spitalul Județean de Urgență cu un aparat PCR.

“Este ceea ce le-am promis nemțenilor că voi reuși să fac, pentru salvarea pacienților infectați cu temutul virus. De miercuri, 8 aprilie, vor fi făcute primele teste. Din inimă, cu responsabilitate și cu grijă sinceră pentru fiecare nemțean, acționăm! Facem, nu povestim!”, spunea șeful CJ Neamț.

Imaginile cu Ionel Arsene cărând aparatul pe scările spitalului au fost distribuite de zeci de nemțeni, mulțumiți că județul are un aparat PCR.

Din 3 aprilie și până azi, 28 aprilie, aparatul cumpărat din banii Consiliului Județean, adică ai cetățenilor, a rămas doar o poveste frumoasă.

“Aparatul PCR mult-lăudat a stat nefolosit 3 săptămâni”.

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Neamț, pentru Libertatea:

Aparatul avea componente lipsă

Când să îl folosească, medicii au realizat că nu avea toate componentele. Managerul Spitalului Județean, Daniela Marcoci, ne-a povestit toți pașii parcurși pentru a avea un aparat funcțional.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Libertatea: Aparatul funcționează? L-ați reparat?
Daniela Marcoci: Nu era stricat, nu avea toate componentele. Le-am avut pe toate până pe data de 17 aprilie.

– De ce au venit atât de greu?
– Sunt aduse din afară. Ultimele componente erau reținute în vamă pentru că, spune domnul președinte al CJ Neamț, era Paștele Catolic (12 aprilie) și au fost probleme la vamă.

Ministerul Sănătății cere acreditare, dar nu răspunde de 10 zile

– Procedura de acreditare, în situația aceasta excepțională, credeți că a durat prea mult?
– Nu fac politică. Pe 16, noi am făcut solicitare de acreditare către Ministerul Sănătății. Deci cu o zi înainte să vină și ultimele componente. Au cerut pe 21 niște lămuriri.

– De ce credeți că a durat atât? Abia după cinci zile v-au cerut completările, înțeleg.
Era Paștele, eu știu. E nevoie să se întrunească o Comisie din care fac parte mulți, inclusiv domnul Rafila. Ne-au cerut să le dăm un act care să dovedească faptul că am făcut instruirea. Ne-au trimis solicitarea la 16.30. Am chemat directorul de acasă și am trimis toate completările în aceeași zi.

– Și apoi de ce a mai durat o săptămână?
Nu știu, știu că s-a întrunit iar comisia și pe 24 ne-au anunțat că ne dau acreditarea. Pe 27, aseară, au publicat-o în Monitorul Oficial. Începând de astăzi, 28.04, putem să lucrăm teste COVID în mod corect și legal.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Șeful PSD Neamț încurcă datele și aruncă vina pe ministrul liberal Nelu Tătaru

Am discutat și cu președintele Consiliului Județean Neamț, pentru a afla ce s-a întâmplat cu aparatul dat spitalului.

Libertatea: Domnule Ionel Arsene, de ce a durat atât să aduceți componentele?
Ionel Arsene: Componentele au sosit pe 8 aprilie, dar de atunci am stat să ne rugăm de ministrul sănătății să ne dea acreditarea.

– Dar informațiile noastre sunt că ultima componentă a ajuns la Neamț pe 17, nu pe 8. Înțelegem că se blocaseră în vamă de Paștele Catolic, care a fost pe 12 aprilie. Deci nu aveau cum să ajungă pe 8 aprilie.
Da, așa e. Era vorba de o componentă mică, de extractor. Dar să știți că de atunci am tot stat și am așteptat acreditarea Ministerului Sănătății. Peste o săptămână pentru o procedură ce ar fi trebuit să dureze 10 minute.

L-am întrebat și pe ministrul sănătății, Nelu Tătaru, de ce a durat atât de mult acreditarea, însă nu am primit niciun răspuns până la ora publicării acestui material.

Fără testarea suspecților, spitalul are un pacient la șase paturi

În lipsa unui aparat pentru testarea suspecților de COVID-19, spitalul a ținut saloane ocupate cu un singur pacient.

Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului
Recomandări
Vila Sacha Roman, o bijuterie arhitecturală a Bucureștiului își dezvăluie secretele și acum este deschisă publicului

“Vom testa în primul rând suspecții pentru că e foarte important să lămurim situația lor și să îi scoatem din spital, dacă nu sunt pozitivi. Așa vom reuși să descongestionăm noi spitalul, pentru că spitalul nostru are saloane cu cinci-șase paturi și atunci un suspect e pus într-un salon și ne ocupă un salon o singură persoană. Din șase paturi e practic un pat utilizat”, a subliniat managerul SJU Neamț.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI