Pe 12 august 2021, în plină campanie electorală, Primăria Dorohoi achiziționa un aparat RT-PCR pentru testare COVID-19. Achiziția în valoare de 243.450 de lei fără TVA, aproape 300.000 de lei cu TVA, se referea la „furnizare echipamente pentru combaterea COVID-19 aferente obiectivului „Modernizarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”.
Achiziția e prezentată cu fast în presa locală, publicația Dorohoi News, menționând că a fost făcută prin programul Operațional Regional 2014-2020. Adică fonduri europene.
Scopul investiției este ca spitalul să nu mai facă testele la Botoșani, ca până atunci. Anunțul apare în SEAP, este organizată licitație, iar unicul înscris o câștigă. Compania se numește Bivaria Grup SRL, o firmă cu zeci de contracte câștigate cu Spitalul Dorohoi.
Azi, la mijlocul lui martie 2021, la 7 luni distanță, aparatul zace nefolosit într-un subsol al spitalului.
Spitalul se lăuda inclusiv că trimite medici la specializare
Caietul de sarcini spune următoarele: Furnizare echipament pentru combaterea COVID-19 aferente serviciilor sociale, culturale şi recreative, din care:
- Sistem automat poct de diagnostic molecular;
- Sistem automat imunologie;
- Agitator tuburi vortex
„S-au dat 300.000 de lei și s-a depus praful pe el. A fost luat clar pentru campania electorală de la o firmă preferată. Varianta șefei de laborator e că nu identifică decât 2 din 3 gene”, spun cadrele medicale din Dorohoi.
Mai mult, cu doar o zi înainte de încheierea contractului, spitalul spune că trimite medici la specializare pentru a putea utiliza aparatul PCR, scria Știri Botoșani.
Camera în care stă e un fost vestiar și a mai fost folosită drept centru de recoltare al laboratorului.
Manager: „S-au făcut doar de urgență, testele antigen sunt foarte bune”
Managerul Spitalului Municipal din Dorohoi, dr. Valerian Andrieș, susține că aparatul a fost funcțional atunci când a fost achiziționat, s-au făcut unele teste de probă, dar avea nevoie de un upgrade pentru a fi la fel de fiabil ca aparatul RT-PCR folosit la Botoșani.
Acesta a precizat, pentru Libertatea, că testele pot fi făcute oricând, că au fost și făcute la urgență de spital, dar că există nevoie de un spațiu autorizat de DSP, cu circuite funcționale, care ar putea fi gata până la finalul lunii aprilie.
„Aparatul pe care-l avem a funcționat anul trecut, dar nu îndeplinește standardele. Avem acum teste rapide antigen care sunt foarte bune și ne orientează la început, cum să dirijăm pacientul, dar vrem să punem în funcțiune și aparatul RT-PCR. Când l-am testat ne-au ieșit unele teste negative, care pe PCR-ul clasic au ieșit pozitiv. Nu e închis, în caz de urgență chiar se lucrează”, a declarat dr. Valerian Andrieș.
DSP nici nu știa că există
Probele interne pe care le-au efectuat cei de la Spitalul Municipal din Dorohoi nu au ajuns însă și la Direcția de Sănătate Publică din Botoșani. Practic, deși managerul spune că a fost o vizită a DSP la Dorohoi pentru autorizarea unui spațiu cu circuite funcționale pentru amplasarea aparatului RT-PCR, cei de la DSP au declarat pentru Libertatea că nu știu să fie un astfel de aparat la Dorohoi.
„Ei fac teste rapide antigen în CPU și recoltează probe care vin, prin DSP, la laboratorul din Botoșani pentru testarea RT-PCR. Nu au aparat PCR, undeva în toamnă știu că aveau un aparat pentru antigen, dar nu pentru PCR. Rezultatele de la Botoșani vin în maximum 24 de ore, chiar 18 ore, depinde când ajung la noi și când au fost recoltate”, a explicat Monica Adăscăliței, director al DSP Botoșani.
Managerul a insistat însă că va amenaja un spațiu și că în luna următoare va primi o vizită de la DSP pentru că spațiul de lângă cel în care trebuia să funcționeze centrul de testare a fost transformat în centru de vaccinare. „Nu puteam să avem centrele unul lângă altul. DSP a venit deja, nu ne-a putut da atunci autorizarea, a zis să mai facem modificări, așteptăm și bugetul. Oricum se poate lucra pe aparat; avem teste rapide date gratuit de DSP, ne ajută foarte mult, și de aceea s-a lucrat mai puțin pe el, doar la cazurile suspecte”, a declarat dr. Valerian Andrieș.
„De calitate inferioară, sub cel de la Botoșani”
Acesta a mai spus și că aparatul achiziționat „nu are 100% certificare” și că se pot cerceta probele pe rând, una câte una, fiind „de calitate inferioară față de cel de la Botoșani, a fost și mai ieftin”.
Există trei cadre medicale, conform managerului, care au pregătirea și cunoștințele să lucreze probele la aparatul RT-PCR.
Managerul spune că oricum aparatul va putea fi folosit doar pentru cazurile urgente, suspecte, pentru că zilnic are nevoie de 20-25 de teste și în regim de 1 pe oră ar ajunge o parte dintre rezultate mai rapid de la Botoșani decât dacă le-ar face la ei.
Primarul spune că nu merge fiindcă nu-s kituri
Contactat de Libertatea, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, a precizat că, din câte știa el, aparatul era funcțional și era folosit, „cel puțin din discuțiile avute cu managerul”.
„Am să mă interesez despre această problemă, nu mi s-a mai reclamat, eu am făcut demersul, am achiziționat pe un program european pe care-l avem în implementare pentru modernizarea ambulatoriului. Îmi pare rău că nu m-am interesat de problemă”, a declarat primarul pentru Libertatea.
Acesta a revenit ulterior telefonic pentru a explica faptul că s-a interesat și că sunt două aparate, unul care determină anticorpii „și ăla funcționează”, iar acest PCR este oprit pentru că nu mai sunt kituri și este o problemă de decontare între spital și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.
Acest PCR a funcționat cu kiturile celui care a livrat utilajul și acum este o problemă de decontare între spital și CJAS. O să cer lămuriri suplimentare pentru că nu este corect, am făcut acest efort ca să fie folosit.
Dorin Alexandrescu:
Primarul este însă contrazis de manager: acesta nu a spus nimic despre o problemă de decontare și a insistat că încă există „reactivi”, acele kituri de testare, din toamna anului trecut, din cele livrate de furnizor.
PSD-istul Dorin Alexandrescu a câștigat detașat alegerile la Dorohoi. 61,53% din voturi, cu aproape 50 de procente peste locul 2, PNL-istul Valerian Andrieș – managerul spitalului (13,83%).
Firmă preferată de spital: 188 cumpărări directe în SEAP în 3 ani
Mai mult, firma Bivaria este una considerată de casă la Dorohoi. Are sute de contracte câștigate cu spitalul botoșănean.
Firma deținută de Elena și Dorin Coșovean din Hunedoara învârte sume de bani uriașe, peste 5 milioane de euro cifră de afaceri și peste un milion de euro profit doar în 2019.
Achiziții la Spitalul Municipal Dorohoi există din 2019 (188 în total). Deși sumele nu sunt mari, ele însumează alte 200.000 lei.
AN | ACHIZIȚII DIRECTE | TOTAL |
2021 | 31 | 47.000 lei |
2020 | 136 | 135.855 lei |
2019 | 21 | 14.300 lei |
Libertatea nu a reușit să contacteze compania Bivaria pentru un punct de vedere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro