Doar că, de cele mai multe ori, aparatele sunt măsluite sau proprietarii nu respectă regimul de autorizare şi funcţionare a acestora.
În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava au desfășurat marți – 19 septembrie, șase percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal, având ca obiect infracţiuni şi acte ilicite prevăzute de O.U.G. 77/2009 privind exploatarea jocurilor de noroc.
Percheziţiile au fost efectuate la persoane fizice şi juridice, de pe raza judeţului Suceava, atât în mediul urban, cât şi rural, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Rădăuţi, iar în urma acestora au fost confiscate 23 de aparate tip slot-machine, o tonă de băuturi alcoolice și peste 1.000 de țigarete de contrabandă.
De asemenea, trei persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni la regimul de autorizare şi funcţionare a aparatelor de joc tip slot-machine vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii au beneficiat de sprijinul specialiștilor Oficiului Naţional Pentru Jocuri de Noroc, alături de jandarmi, urmând a fi stabilit astfel şi prejudiciul cauzat bugetului de stat prin funcţionarea neautorizată a aparatelor.
FOTO & VIDEO: Poliția Română
Ca fapt divers, un copil a fost dus la păcănele de propria mamă, în Pitești. Femeia este directoarea unui cazino.
CITEȘTE ȘI… Gregorian Bivolaru o duce bine! Proaspăt eliberat din penitenciar el încasează peste 7000 de coroane, pensie de la statul suedez
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!