Aparatul cumpărat și prezentat drept RT-PCR de ultimă generație la Dorohoi, motiv de mândrie în campania electorală pentru Primărie, cea care l-a achiziționat în august 2020, nu e un PCR care să poată face teste în regim de laborator. De altfel, aparatul nu este folosit de când a fost achiziționat vara trecută. Care-i istoria lui?

Aparatul achiziționat de Spitalul Municipal din Dorohoi este departe de standardele internaționale de testare, au confirmat pentru ziar mai mulți specialiști din sistemul public aflat în subordinea Ministerului Sănătății, experți în domeniul testării RT-PCR. 

„E tehnologie de folosit în afara laboratorului sau oriunde nu ai un laborator la îndemână, nu are capacitatea și nici performanța necesare să o folosești într-un mediu cu angajați instruiți”, au precizat aceștia.

„Aparatul n-are sens, când există teste antigen”

Managerul unității medicale spunea, în precedentul articol referitor la aparat, că amenajează un spațiu pentru acest aparat. Deși n-ar avea nevoie de așa ceva, confirmă DSP pentru ziar specificul portabil al aparatului.

DSP Botoșani a confirmat pentru Libertatea faptul că a fost trimisă o echipă în toamna anului trecut pentru a vedea dacă spațiul pe care-l are la dispoziție spitalul este potrivit pentru amenajarea unui laborator de testare RT-PCR. Pentru că nu știa nimeni ce fel de aparat este.

Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea
Recomandări
Ce înseamnă ca George Simion să devină președinte: România se află în faliment nedeclarat, există riscul să nu se plătească pensiile, leul va cădea

Alături de echipa care a făcut inspecția a fost și dr. Alina Drăgușin, care a explicat faptul că, la momentul respectiv, aparatul era și recepționat de spital: când l-a văzut era în cutie. Spitalul se pregătea să amenajeze spațiul fără să știe exact cum se folosește aparatura pe care a achiziționat-o.

„A fost controlul de noi și eram și eu în zonă, chiar dacă nu făceam parte din echipă. Ce pot să vă spun este că acel aparat PCR nu este unul care să dea niște rezultate 100% sigure. El ar fi util ca un pretriaj al pacienților, cam la fel cum sunt testele rapide la prezentarea în spital. Câtă vreme cei de la Dorohoi primesc teste antigen rapide nu are sens să utilizeze acel aparat”, a declarat dr. Alina Drăgușin.

Nu a fost o eroare de livrare

Situația a fost întărită și de directorul DSP Botoșani, dr. Monica Adăscăliței, care a explicat că nu este un aparat RT-PCR clasic, ci unul care face „un test pe oră”.

„Nu știu exact natura sa, doar că acoperă două tulpini, e foarte ciudat, i-am rugat să îmi trimită datele, dar nu le-am primit. A fost o discuție toamna trecută, ei oricum au teste rapide antigen acum la nivelul spitalului. Nu au mai revenit de anul trecut asupra demersurilor pentru acest aparat și nerevenind cu alte adrese, nu mai știu exact care este situația”, a explicat dr. Monica Adăscăliței.

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”
Recomandări
George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Experții de la Ministerului Sănătății contactați de Libertatea au explicat, după ce au studiat caietul de sarcini pentru achiziție aparatului aflat acum la Spitalul Municipal din Dorohoi, că nu a fost o greșeală de livrare. Specificațiile din caietul de sarcini se potrivesc perfect cu cele ale aparatului care a fost livrat. Dar cum e aparatul pe care spitalul a dat 180.000 de lei?

„Aparatul e gândit ca un espressor de cafea: pui proba, apeși butonul și faci testul, ca să nu aibă nevoie de cineva de cunoștințe speciale. Nu zic că e neapărat un aparat prost, chiar dacă e «made in China». Măcar l-ar putea folosi ca să testeze la intrarea în spital fără să mai aștepte o zi întreagă rezultatul PCR-ului din laborator de la Botoșani, pentru a asta și fost conceput. Doar că nu are cum să coste 200.000 de lei, poate 60.000 cu tot cu transport și capacul furnizorului”, au precizat specialiștii.

Prețul e de 2-3 ori mai mare decât cel de la „Malaxa”

Libertatea a găsit un exemplu similar la Spitalul Nicolae Malaxa din București, care a luat un RT PCR de tip Point of Care (POCT) cu 83.000 de lei, 17.000 de euro fără TVA.

Acum un an, ieșeanul Bogdan Tănasă dona către spitalul de Boli Infecțioase din Iași un aparat RT-PCR care costase 55.000 euro, cu 5.000 de euro mai puțin decât întreaga achiziție de la Dorohoi. 

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Viva.ro
Traian Băsescu, cu strategia la purtător. A spus clar cum poate câștiga Nicușor Dan împotriva lui George Simion: „Are de convins un singur partener pentru turul doi”
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
Libertateapentrufemei.ro
Tragedie cum rar întâlnești! Micuța actriță a făcut nu mai puțin de 13 stopuri cardiace la numai 11 anișori. Inimioara ei mică nu a rezistat, s-a stins
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Adevarul.ro
„Mi-e silă”. Dezamăgirea unui medic român stabilit în Germania, după rezultatele alegerilor: „Primitivismul a câștigat din nou”
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Observatornews.ro
Boala de care suferă un milion de români. Afecţiunea nu are leac
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI