Valoarea medie de listare pentru apartamentele din Capitală disponibile spre vânzare în luna mai era de 1.056 de euro/ mp, cu 2,3% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut (1.081 de euro/mp), conform unui studiu al unui site de specialitate.
La nivel naţional, preţul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare este de 928 de euro/mp, cu 0,2% mai puţin decât în luna precedentă (930 de euro/mp) şi cu 0,8% mai mult decât în perioada similară a anului trecut (921 de euro/ mp).
În Capitală, locuinţele din blocurile ridicate înainte de Revoluţie au continuat să se scumpească cu 0,7% (de la 1.024 la 1.031 de euro/mp), în vreme ce casele noi s-au ieftinit cu 0,4% (de la 1.085 la 1.081 de euro/mp). Cu excepţia Braşovului, locuinţele construite înainte de 1990 s-au scumpit şi în Cluj- Napoca, Constanţa şi Timişoara.
Când vine vorba de o astfel de investiţie, românii îşi pun toate speranţele în “Prima Casă” – din 2009 şi până anul trecut, 90% dintre tranzacţiile de locuinţe s-au făcut prin intermediul acestui program. Plafonul total alocat de stat în acest an pentru programul guvernamental este de 2,5 miliarde de lei. De la începutul programului până în prezent, au fost acordate peste 141.000 de garanţii, în valoare de 2,76 miliarde de euro.