Annamaria, o asistentă medicală care lucrează în Germania și are bunica internată la Casa Antonia-Maria din Timișoara, a descris situația disperată de la cămin pe Facebook, unde a cerut ajutorul oamenilor.
„Ajutor imediat: personal autorizat (infirmieră, asistentă medicală, persoană la curățenie). Avem nevoie de ajutorul vostru (autorități și comunitatea Timișoarei). La ora asta nu au personal, tot personalul e pozitiv (în carantină la domiciliu). Singurul om la ora actuală prezent în cămin alături de o parte din rezidenți este coordonatoarea centrului, doamna Diana. Rugăm interveniți imediat, doamna Diana și restul rezidenților au nevoie de ajutor acum! Alimente sunt suficiente/ există catering”, a scris Annamaria pe rețeaua de socializare, în ajun de Crăciun.
La azilul privat a fost descoperit recent un focar de coronavirus. Toate angajatele, nouă la număr, au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, singurul test negativ fiind al coordonatoarei Diana.
„Toate fetele au fost testate pozitiv, eu am fost singura negativă. Nouă sunt izolate la domiciliu. În mod normal, eu aveam dreptul să le țin la muncă, dar niciuna nu a vrut. Sunt foarte dezamăgită, toate au refuzat să fie izolate la muncă. Din fericire, bătrânii sunt bine, primesc medicație, mâncare”, a declarat coordonatoarea casei de bătrâni pentru Libertatea.
Diana a trecut însă peste dezamăgire și s-a pus pe dat telefoane, ca să caute ajutor.
În cele din urmă, a primit sprijinul necesar. Acum, de 16 bătrâni pozitivi și doi negativi au grijă doi oameni.
Acum, mai e nevoie de un bucătar
Inițial am fost singură, acum totul este organizat. DSP ne-a ajutat să-i relocăm pe cei negativi, o parte au plecat acasă, o altă parte au fost relocați în alt centru. Am rămas cu 16 bătrâni pozitivi și o cameră cu doi negativi. Am primit ajutor până la urmă, am dat telefoane în stânga-dreapta. Acum suntem acoperiți, suntem doi oameni pe tură, iar soțul meu vine să ne ajute în timpul zilei.
Diana, coordonatoarea căminului de bătrâni:
Ar mai fi nevoie de un bucătar care să le gătească bătrânilor. Cămara este plină, dar pentru ca Diana și colegul ei să se ocupe de bătrânii bolnavi ar trebui să gătească cineva.
Coordonatoarea centrului spune că există intrare separată și că nu este nevoie ca bucătarul să rămână în azil.
Bătrânii rămași în azil au forme ușoare de Covid-19.
Înainte de focar, Casa Antonia-Maria, situată de la limita Timișoarei cu comuna Giroc, avea 29 de rezidenți. Trei dintre vârstnicii care au luat coronavirus au ajuns în spital, iar doi au decedat.