„Simt că nu mai am cuvinte pentru a descrie ororile care îi lovesc pe copiii de aici”, a afirmat Elder, într-o înregistrare video publicată în mediul online.

„Simt că aproape îmi pierd capacitatea de a comunica despre uciderea nesfârșită a copiilor de aici”, a continuat reprezentantul UNICEF.

„Poate că dacă lumea ar putea să-i vadă pe cei aflați în pericol… Faceți cunoștință cu Khaled și Hannah”, a adăugat el, îndreptând camera de luat vederi către doi bebeluși din enclava palestiniană asediată.

„Vă rog să îi cunoașteți, să îi vedeți. Și rugați-vă ca ei să fie în viață peste câteva zile”, a mai spus Elder.

Armata israeliană a anunţat luni dimineaţă că în cursul nopţii a atacat 200 de ţinte ale „infrastructurii teroriste” aparținând grupării islamiste Hamas din Fâşia Gaza și că își extinde ofensiva terestră în toată enclava.

Asaltul sângeros efectuat de mai multe comandouri ale Hamas pe data de 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.200 de persoane în sudul Israelului şi răpirea altor aproximativ 240 de oameni, care au fost duși în Fâşia Gaza.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență
Recomandări
Dezvoltatorul imobiliar Nordis, unul dintre cei mai mari din România, a intrat în insolvență

Riposta armatei israeliene asupra poziţiilor Hamas din Gaza a condus la moartea a peste 15.800 de palestinieni şi rănirea altor peste 41.000, conform celui mai recent bilanț furnizat de autorităţile din enclava palestiniană.

Ministerul palestinian al Sănătății, care face parte din guvernul condus de Hamas în Fâșia Gaza, afirmă că 70% dintre cei uciși sunt femei și copii.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

Narcisu   •   06.12.2023, 19:58

Cum poate să ucidă acești criminali ,care nu au suflet, atâția mii de copii?👎😡

chiruleonard   •   05.12.2023, 12:11

Un razboi absolut inutil.

.ZORRO.   •   05.12.2023, 12:09

Evreii comit genocid si SUA aplauda... Slava! 🤮

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
Știrileprotv.ro
Cine este șoferul care a gonit pe contrasens pe Autostrada A7. A primit o amendă usturătoare şi a rămas fără permis
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie alimentară plătește Valeriu Gheorghiță pentru copiii săi. Are o fată și un băiat din fostul mariaj
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
FANATIK.RO
Se construiește unul dintre cele mai așteptate drumuri din România. Va fi cea mai importantă autostradă din istoria noastră
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
GSP.RO
„La început am fost puțin tristă”. Ioana Timofeciuc explică de ce a fixat nunta cu Florinel Coman într-o zi de joi
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
FANATIK.RO
Anunț oficial pentru toți proprietarii de terenuri. Noua obligație va fi valabilă minimum 7 ani
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Financiarul.ro
Toată țara este în CRIZĂ MARE de bani cash. NU SE MAI POT RETRAGE bani de la bancomate
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Observatornews.ro
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 octombrie 2024. Capricornii ar fi bine să rețină că perioada următoare ar putea fi ceva mai complicată în sfera sănătății

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI