„Pentru fiecare luptător al Hamas și Hezbollah omorât de acea armată de rahat israeliană, sute de civili nevinovați sunt uciși și nu putem face altceva decât să repetăm ​​că mulți dintre ei sunt copii”, a scris Brusselmans în editorialul intitulat „Orientul Mijlociu va exploda, se apropie un al treilea război mondial”.

El a adăugat că „indiferent de motiv, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu vrea să se asigure că întreaga lume arabă este distrusă”.

„Toate sunt din cauza unui evreu mic, gras și chel”

„Orientul Mijlociu va exploda, sunt consecințe de nestăpânit pentru restul lumii. Și toate acestea din cauza unui evreu mic, gras și chel, care poartă numele de rău augur de Bibi Netanyahu”, a adăugat autorul.

„Văd o imagine a unui copil palestinian care plânge și țipă, este complet înnebunit, departe de mama lui care zăcea sub dărâmături, și îmi imaginez că acest copil este fiul meu Roman, iar mama este iubita mea Lena. Sunt atât de supărat, încât vreau să împing un cuțit ascuțit în gâtul fiecărui evreu pe care îl întâlnesc”, a scris Brusselmans în „HUMO”, revistă săptămânală care apare din 1936 și care este tipărită în circa 100.000 de exemplare.

„Cerem ca editorialistul să fie arestat pentru instigare la omor”

Ca răspuns, Uniunea Organizațiilor Evreiești din Europa, EJA, a făcut apel la procurorul general al Belgiei și a cerut ca editorialistul să fie „arestat pentru instigare la omor”. Organizația a făcut apel și la conducerea publicației HUMO, cerând „suspendarea imediată a lui Brusselmans”.

Președintele EJA, rabinul Menachem Margolin:
Publicarea acestui text dezgustător indică un defect grav în judecata editorilor. Cerem scuze complete în public pentru publicare și suspendarea scriitorului implicat.

În plus, Unia, centrul interfederal pentru egalitatea de șanse, a depus o plângere împotriva scriitorului. Ambasadorul Israelului în Belgia, Idit Abu Rosenzweig, a declarat că „antisemitismul și legitimarea violenței trebuie să nu depășească o linie roșie”.

Redactor-șef HUMO, scuze și nu prea

„Cu scriitori satirici precum Herman Brusselmans, ceea ce este scris nu trebuie luat niciodată sută la sută la propriu. De aceea, redacția nu a intervenit în textul editorialistului nostru, nu o facem niciodată”, a explicat redactorul-șef adjunct de la HUMO, Matthias Vanderaspoilden, într-o reacție, după „toată această agitație”.

„Textul lui Herman Brusselmans face parte dintr-o rubrică satirică. Este un scriitor renumit, folosește un limbaj hiperbolizat, dar nu este un antisemit”, a insistat șeful revistei, care a punctat că nimeni nu a fost atent la o propoziție din editorial. „Bineînțeles că trebuie să te gândești mereu că nu orice evreu este un criminal”, subliniase, în text, romancierul din Gent.

„Evident, nu a fost niciodată intenția de a jigni comunitatea evreiască. Dacă s-a întâmplat acest lucru, am dori să ne cerem scuze pentru asta. Oricine cunoaște puțin HUMO știe că cu siguranță nu este o revistă antisemită. Am raportat foarte atent despre conflictul din Orientul Mijlociu din ultimele luni și am permis tuturor părților să vorbească în detaliu și într-o manieră nuanțată. HUMO a fost întotdeauna în fruntea luptei împotriva rasismului, intoleranței și urii rasiale. Și vom continua să facem asta”, a mai spus gazetarul.

„Herman este evident afectat de toată agitația și de multele reacții. În zecile de mii de pagini pe care le-a publicat pe parcursul unei cariere de 50 de ani, nu există nimic antisemit de găsit. El a vrut în principal să sublinieze faptul că mulți oameni nevinovați sunt și uciși în timpul războiului și că așa ceva îl înfurie”, a conchis redactorul-șef.

Herman Brusselmans, pentru „De Morgen”:
În principal, am vrut să spun că, dacă s-ar întâmpla asta copilului meu, le-aș face felul făptuitorilor. Israelul comite crime de război în Gaza și nici nu ar trebui să spun asta? Poate că ar trebui să se acorde mai multă atenție la ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News