Update, 11.00: Ultimul bilanţ arată că nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost luate de viituri. Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a spus că această situație nu putea fi evitată. Dacă va fi nevoie, vor fi puse la dispoziție și elicoptere pentru a interveni în zonele afectate.
Traficul feroviar pe ruta Galați – Bârlad este întrerupt între kilometrii 38 și 44, și anume Fârțănești – Chiraftei, dar se estimează că circulația va fi reluată în cursul zilei de astăzi.
În comuna Cuca, 10 autoturisme au fost luate de ape, 20 de case au fost inundate şi una a fost distrusă în totalitate. Mai mulţi militari din Bucureşti au ajuns în judeţul Galaţi şi vor interveni pentru evacuarea oamenilor şi pentru scoaterea apei din locuinţe şi curţi.
 
De asemenea, peste 700 de gospodării au fost inundate, iar sute de oameni s-au refugiat în poduri şi pe acoperişurile caselor de teama apelor, conform celor declarate de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.
Aşa cum arată digi24.ro, ploaia torenţială a durat câteva ore, a inundat drumurile şi a intrat în gospodăriile oamenilor, care au fugit din calea apelor ce depăşeau în multe zone un metru, ceea ce a făcut ca intervenţia salvatorilor a fost mult îngreunată.
„Sunt 17 localităţi afectate. Se lucrează pentru evacuarea oamenilor, este prima măsură pe care putem să o luăm, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei să trecem la evacuarea lucrurilor din case şi la restabilirea situaţiei”, a declarat colonelul Vasile Balaban, inspector şef la ISU Galaţi.
În prezent, comisiile Prefecturii Judeţului Galaţi stabilesc pagubele provocate de ploaie. În judeţul Galaţi a început să plouă ieri, în jurul orei 17.30. Au fost emise patru avertizari cod galben, fiecare cu cel puţin 25 l/mp, iar la ora 22.00 a fost emis cod portocaliu, pentru alţi 40 l/mp.
Conform ultimelor informaţii, opt persoane şi-au pierdut viaţa, în urma inundaţiilor produse noaptea trecută în mai multe localităţi din judeţul Galaţi, informează IPJ Galaţi.
Foto: Maria Vlad
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News