„Putea sa fie si mai rau”

Oamenii si-au vazut agoniseala dusa de ape. Viitura le-a distrus gospodariile, casele, bunurile si animalele din ograda. Cu toate acestea, bucovinenii au avut taria sa accepte capriciile vremii. „Putea sa fie si mai rau”, ne-a marturisit femeia care a fost la un pas de a-si pierde si sotul si fiul.

Au „curs”165 litri pe metru patrat in Valea Jiului!

* Valea Jiului: Sambata noapte au cazut 165 l/mp de ploaie in numai doua ore, iar la Campu lui Neag in 60 de minute au navalit 132 litri de ploaie torentiala. Puhoaiele au antrenat aluviuni, roci si ramuri de copaci, afectand grav circulatia pe DN 66A, precum si intre Uricani si Valea de Brazi, unde s-a produs si o alunecare de teren in lungime de 1.150 metri. in acceasi zona, 12 tineri cu varste intre 14 si 18 ani, aflati in excursie cu corturile la o altitudine de 1.200 metri, au fost prinsi de viitura si au fost salvati la miezul noptii de salvamontisti si jandarmi.
* Harghita: Ploile torentiale au provocat revarsarea Oltului in sapte localitati, iar peste 200 de familii au gospodariile acoperite de apa. Autoritatile sunt in stare de alerta pentru ca se anunta alte ploi torentiale.
* Cluj: peste 200 de clujeni sunt izolati din pricina ca DJ 103G s-a surpat intre localitatile Moldovenesti si Podeni.
* Alba: Zeci de localitati din judet sunt inundate. in Aiud, 40 de persoane din cartierul Bufa au fost evacuate.
* Mehedinti: Peste 110 gospodarii sunt inundate dupa aversele de ieri dimineata, iar 27 de case sunt partial distruse.
* Sibiu: Potopul cazut in judet a adus de pe versanti mal si busteni care au ajuns in casele si beciurile a zeci de localnici.

Copiii din Voronet au fost evacuati

Vacanta de cosmar, asa isi vor aminti pana la sfarsitul vietii zeci de turisti si elevi aflati in statiunile din nord. Multi dintre ei au vazut moartea cu ochii si au fost salvati dupa ore de groaza. Cei 80 de copii aflati in vacanta in tabara Voronet au fost evacuati dupa ce a fost improvizat un pod peste paraul din apropierea cabanei.

Vijelia abia azi incepe!

A plouat mult in weekend, dar meteorologii si hidrologii ne avertizeaza ca abia astazi incepe prapadul. Ieri, a fost trimisa o noua atentionare catre prefecturi: „Va mai ploua in cea mai mare parte a tarii pana luni seara, iar local cantitatile vor mai depasi 25 litri pe metru patrat, iar in jumatatea de nord a Moldovei, in Carpatii Orientali, Meridionali si in dealurile invecinate, chiar 30-35 l/mp. De luni seara pana miercuri dimineata, instabilitatea atmosferica va fi mai accentuata. in Transilvania, Oltenia, Muntenia, jumatatea de sud a Banatului si in zonele inalte, cantitatile de apa vor depasi frecvent 50 l/mp, iar izolat si 100 l/mp. Astfel de cantitati se pot totaliza si in intervale scurte de timp, de pana la 3-4 ore.”

 
 

Urmărește-ne pe Google News