Daniel Drăgoi a povestit într-o postare pe o rețea de socializare că șefii de la București l-au demis pentru gestul său de a se pune în genunchi în fața instituției și a se ruga pentru salvarea orașul Suceava de pandemia de coronavirus.
În comunicatul AN Apele Române se menționează faptul că directorul SGA Suceava, Daniel Drăgoi, exercita cu caracter temporar această funcție de conducere, iar încetarea interimatului s-a realizat în condițiile legii, ca urmare a unor deficiențe de management, dar și a gestionării defectuoase a crizei provocate de răspândirea noului coronavirus.
Ce i se reproșează lui Daniel Drăgoi
“Așadar, decizia directorului Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret nu are nicidecum la bază considerente religioase.
În fapt, au fost înregistrate, în mod special, în ultima perioadă, deficiențe în gestionarea relației cu subordonații. Totodată, au fost semnalate de către sindicat situații în care nu au fost luate toate măsurile pentru protejarea angajaților de o posibilă infectare cu coronavirus (COVID-19)”, precizează AN Apele Române.
De asemenea, lui Daniel Drăgoi i se mai reproșează “atitudinea conflictuală față de organele ierarhic superioare și chiar față de alte entități cu care instituția are relații de colaborare, respectiv Garda de Mediu”.
“Mai ales în aceste condiții de criză, considerăm că nu pot fi acceptate abateri sau erori care pot supune riscului atât instituția, dar mai ales specialiștii din cadrul SGA Suceava”, se mai arată în comunicat.
“Așa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile”
Conducerea AN Apele Române a mai precizat: “Având în vedere aceste clarificări care au stat la baza luării acestei decizii, nu excludem varianta ca, intuind probabilitatea înlocuirii sale din funcție, domnul Daniel Drăgoi să fi făcut gestul de a îngenunchea în fața instituției tocmai pentru a atrage atenția asupra sa și a da o conotație religioasă deciziei superiorilor săi, mai ales că, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, reiese fără echivoc faptul că așa-zisa rugăciune a durat exact cât s-au făcut fotografiile apărute în spațiul public.
Prezența presei în fața instituției i-a oferit domnului Daniel Drăgoi oportunitatea de a da o altă semnificație deciziei de schimbare a sa din funcție, prin invocarea discriminării întemeiate pe motive religioase!”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro