Stiri Coronavirus - ultimele stiri despre epidemia de coronavirus

„33. Bărbat, 43 ani, jud. Suceava, pacient cu arsuri, transferat de la SJU Suceava și operat în Spitalul de Chirurgie Plastică și Reparatorie București. Decedat 28.03.2020.

Așa sună datele statistice, rece. E cu totul altceva pentru mine însă, deoarece eu am examinat acest pacient vineri 20.03.2020. Eu sunt medicul care a recomandat transferul acestui pacient într-un centru de arși, deoarece avea leziuni deosebit de grave, iar Spitalul Județean Suceava NU ARE NICIUN PAT DE ARȘI. Aici nu avem dreptul de a trata arsurile pe care le prezenta acest pacient. Există un ordin al ministrului Sănătății care ne obliga ca până în mai 2020 să avem la nivelul spitalului măcar un compartiment de arși, dacă nu o unitate funcțională de arși. Deși lucrez la Suceava doar din ianuarie, m-am lovit deja de obtuzitatea unor colegi care nu înțelegeau că arșii trebuie tratați în niște condiții cu totul speciale. Conditii pe care le-am solicitat în scris de la fosta direcțiune, fărăsă fi primit vreun răspuns.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Am examinat pacientul cu masca chirurgicală dată de spital, cu mănuși sterile. Pacientul și aparținătorul nu aveau context epidemiologic de coronavirus, nu veneau din zone de risc, nu avuseseră contact cu un pacient pozitiv și nici nu prezentau semnele tipice de boală. Nu aveau mănuși și nici mască, iar folosirea lor nu se impunea în situația respectiva. Nici nu cred că cei de la Urgențe ar fi avut de unde să le furnizeze. Eu eram asimptomatic. Zilele trecute aflu din izolare că acest pacient a fost depistat pozitiv la coronavirus. A fost testat, deși nu avea semne clinice pentru că provenea de la Suceava, cel mai mare focar de coronavirus din România, Lombardia României. Aștept cu nerăbdare să văd dacă și eu sunt pozitiv și joi vine răspunsul. Da, și eu am rezultat pozitiv, este posibil să mă fi contaminat în același timp, de la pacient sau din UPU. La o săptămână de la examinarea acestui pacient aflu de decesul său din presă. Nici până azi nu am fost contactat de ancheta epidemiologică de la Spitalul de Arși din București, sau de epidemiologul din Suceava.

Respect obligativitatea păstrării secretului de serviciu, tot ce am declarat este perfect legal, nu am divulgat date personale, doar date publice. Trag un semnal de alarmă, dacă va fi chemat la serviciu personalul care trebuie să rămână în izolare la domiciliu, asimptomatic, vom avea alți pacienți care vor sfârși în aceleași condiții. Uciși nu de boala cu care vin la spital, ci de coronavirus SARS CoV 2.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Toti pacienții externați și consultați la Spitalul Suceava în ultimele două săptămâni, în izolare! Toti medicii intrați în contact cu persoane confirmate pozitiv, să fie testați și izolați la domiciliu 14 zile. Nu permiteți ministrului Sănătății să dea ordinul ca personalul bolnav să fie chemat să trateze pacienți sănătoși! Soluția nu este în greșelile făcute de Italia și Franta, ci în China și Coreea!

Condoleante familiei indurerate, Dumnezeu sa-l ierte”, își încheie postarea pe Facebook medicul Mircea Dinu Bordiniuc.

Cum ne protejăm de Covid-19

Ghid educativ de prevetie a bolilor transmisibile pe cale aeriana-coronavirus-page-002Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI