Asociația respectivă a anunțat că jurnalista avea la locuința unde a murit șapte animale, dintre care doi câini au murit. Unul dintre cei rămași a fost adoptat de o vecină.

„Cristina s-a dus și noi știm că marile dureri sunt mute, așa că preferăm să nu ne strigăm durerea în public. O cunoșteam de 20 de ani și putem spune că a fost o mare iubitoare de oameni și de animale, mereu dispusă să vină în ajutorul ființelor fără apărare.

Acum câțiva ani, Cristina ne rugase să ne ocupăm ca animalele ei să nu ajungă iarăși în stradă sau în adăposturi unde se practică eutanasia, în caz că ei i se întâmplă ceva. Așa că ne-am dus la ea acasă în secunda în care am aflat despre tragedie. Dintre cei șapte câini, doi muriseră in casă, iar cauzele deceselor vor fi știute curând, după necropsie. Unul dintre supraviețuitori a fost deja adoptat de o vecină. Ceilalți patru erau afară, într-o stare fizică bună, dar foarte speriați. A fost nevoie să-i tranchilizăm ca să-i putem lua, iar momentan sunt la noi acasă”, se arată pe pagina de Facebook a asociației Letea Wild Horses.

Asociația face apel la prietenii Cristinei Țopescu pentru a-i adopta pe ceilalți patru câini care, în perezent, se află la adăpost:

„Dacă prietenii și apropiații Cristinei citesc asta, sperăm că unii dintre ei vor vrea să adopte aceste animale. Toți cei patru câini au un comportament special, sunt destul de fricoși și greu de strunit (probabil acesta era și motivul pentru care Cristina, care sărea în ajutorul celor la care alții renunțau, i-a adoptat de la bun început). De aceea am vrea să ajungă la cineva cunoscut, de încredere, care să se poată ocupa de ei cu aceeași grijă și dedicație pe care le avea Cristina și căruia să-i putem fi aproape în caz că are nevoie de ajutor cu ei, așa cum făceam și când Cristina trăia.

Am rugat procurorul care se ocupă de caz să ne pună la dispoziție carnetele de sănătate ale câinilor aflați în viață, odată ce vor fi găsite, pentru a vă putea da mai multe informații despre ei. Momentan vă putem spune doar că este vorba despre trei femele și un mascul. Până atunci, ajutați-ne cu un share și haideți să le găsim tuturor o casă bună, plină de căldură și iubire”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În încheiere se face referire și la ceilalți 40 de câini de care Cristina Țopescu avea grijă și pe care îi dăduse pe la diverse adăposturi pentru că nu-i mai putea ține acasă din cauza reclamațiilor vecinilor.

„Menționăm că Cristina mai avea grijă de cel puțin 40 de alți câini, împrăștiați pe la diverse adăposturi, pe care îi susținea financiar. Inițial îi ținuse pe toți în curte, dar a fost nevoită să renunțe la ei din cauza plângerilor și presiunilor repetate ale unor vecini binevoitori. Vom încerca să aflăm și situația lor”.

Cristina Țopescu a încetat din viață în luna decembrie a anului trecut, însă trupul ei neînsuflețit a fost descoperit în casă după două săptămâni, când vecină a alertat poliția. Jurnalista avea 59 de ani. Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu va fi depus miercuri la Cimitirul Bellu din Capitală. Ceremonia de incinerare a jurnalistei va avea loc joi la crematoriul Vitan Bârzești.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News