În poza principală este chiar fotograful AFP, Sammy Kets, autorul editorialului
Pe 5 iulie, Parlamentul european a respins cu 318 voturi la 278 mandatul de negociere al Comisiei pentru Afaceri Juridice. Asta înseamnă că deocamdată, directiva a picat la vot. Directiva prin care publisherii ar obține de la marii agregatori de conținut cum ar fi Google și Facebook plata articolelor și produselor de media care acum sunt rostogolite pe gratis. Așadar, pentru cititori nu ar fi niciun cost. Doar veniturile se împart între cei care produc și cei care distribuie. Redacțiile care produc materiale de presă trebuie să își plătească angajații, adică să finanțeze jurnalismul în căutarea adevărului.
Așadar, pentru presă, cel mai important articol vizeză oferirea către publisheri a drepturilor conexe de tipul celor pe care le au producătorii de muzică, de filme și de televiziune (Articolul 11). În prezent, piața este distorsionată la nivelul veniturilor de către distribuitorii de conținut în detrimentul celor care realizează conținutul.
Mai există o șansă, aceea prin care în sesiunea din toamnă, Parlamentul European să accepte Directiva, pentru ca redacțiile care produc conținut să funcționeze în continuare.
Iată un fragment din textul semnat de Sammy Ketz.
„Drepturile conexe: o chestiune de viata si de moarte”, de Sammy Ketz, AFP, Bagdad
„De multe ori am întâlnit oameni asediați, izolați, lipsiți de apărare, care cereau un singur lucru: „Povestiți ce ați văzut, astfel vom avea o șansa să scăpam cu viață”. Ce ar trebui să le spun? „Nu, renunțați la iluzii, suntem ultimii ziariști, în curând nu vom mai exista din lipsă de bani”?
Trebuie să știți că Facebook și Google nu au ziariști printre angajați și nu produc conținut editorial, în schimb se finanțează din publicitatea asociată conținutului produs de ziariști.
În fiecare zi, ziariștii fac anchete în toate domeniile pentru a-i informa pe cetățeni. În fiecare an, ziariștii cei mai curajoși și mai talentați sunt recompensați cu premii. Nu trebuie ca, în urma acestui mod de a sifona veniturile pe care mass-media sunt îndreptățite să le primească, să ne trezim într-o zi că nu mai există premii din lipsă de candidați care să fi avut mijloacele să meargă pe teren.
A venit momentul să reacționăm. Parlamentul european trebuie să voteze masiv în favoarea aplicării „drepturilor conexe” în mass-media pentru că democrația și unul din simbolurile sale cele mai remarcabile, jurnalismul, să trăiască.
Sammy Ketz, șef birou AFP Bagdad”
Textul integral îl puteți citi pe stiricutare.ro.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!