Cuprins:
„Ca rus, este responsabilitatea mea să denunț și să resping comportamentul criminal al țării mele”
„Acum, dați-mi voie să spun ceva evident – nu sunt român, sunt rus. Ca rus, nu vreau să mă amestec în treburile interne ale României. Dar ca rus este, de asemenea, responsabilitatea mea să denunț și să resping comportamentul criminal al țării mele”, spune Kasparov.
Regimul Putin a desfășurat atacuri cibernetice și operațiuni de influență pe teritoriul României, în sprijinul unui singur candidat și anume Călin Georgescu. Aceiași oameni care încalcă acum flagrant suveranitatea României au furat libertatea și un trai decent unei întregi generații de ruși.
„Ați luptat din greu pentru ca România să devină membră a unei Europe libere, prospere și sigure. Și nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă ca țara mea”, mai spune fostul mare șahist.
El concluzionează: „De aceea, vă îndemn să o susțineți pe Lasconi și să-l respingeți pe Georgescu și pe susținătorii lui fasciști și criminali de la Kremlin. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”.
În august, Garry Kasparov a cumpărat o pagina de reclamă în tabloidul german Bild, cel mai vândut ziar din Europa, cu mesajul „Trimiteți Ucrainei armele de care are nevoie”.
S-a retras în 2015 și a devenit opozant al Kremlinului
Campion mondial între 1985 și 2000, Garry Kasparov și-a anunțat retragerea din cariera de șah în 2005, după care s-a implicat în activități politice din Rusia.
A fost unul dintre liderii coaliției de opoziție „Cealaltă Rusie”, apoi, în timpul manifestărilor în masă anti-Putin din 2011-2012, a fost ales în Consiliul de Coordonare al Opoziției Ruse.
În 2013, fostul campion mondial de șah a părăsit Rusia, temându-se de persecuția din partea autorităților.
În străinătate, el a fondat Forumul Rusiei Libere de opoziție, iar după izbucnirea războiului în Ucraina, a devenit unul dintre fondatorii Comitetului Antirăzboi Rus.
Mandat pe arestare pe numele lui
Ambele organizații publice sunt recunoscute de autoritățile ruse drept „indezirabile”, cooperarea cu acestea riscă pedepse lungi de închisoare.
De altfel, un tribunal din Rusia a emis mandat de arestare pe numele lui Garry Kasparov, sub acuzația că a înființat un „grup terorist”, că „a finanțat activități teroriste” și că „a incitat public la terorism”.
Ginny • 06.12.2024, 15:14
Avem categoric neboie de UE si NATO dar nu de clasa asta politica care este corupta si trebuie o schimbare majora !
Ginny • 06.12.2024, 14:37
Votam spre UE si NATO,dar cu C.Georgescu si fara clasa asta politica corupta de 34 de ani,care doar se roteste din 4 in 4 ani.
Ginny • 06.12.2024, 14:26
Noi votam cu gandul spre UE,spre NATO ,de pe picior de egalitate,nu ca "ghiocelul",si clasa asta politica corupta de 34 ani trebuie sa dispara din tara noastra.Asta-i pentru vot!!!