Potrivit presei ruse de opoziție, peste 260.000 de bărbați au părăsit țara de la începutul mobilizării parțiale. Vitali Kliciko, primarul capitalei Ucrainei, crede că fuga este o reacție de „om slab” și face apel la populație „să reziste”: „Trebuie să spună răspicat că nu merg la război. Luptați cu Putin, cereți-i să oprească acest război!”.

Edilul spune că „protestul este esențial. Și în Rusia, politicienii sunt dependenți de populația lor”. De aceea, „bărbații ruși ar trebui să se ridice împotriva Kremlinului, în loc să părăsească țara cu sutele de mii”.

Kliciko crede că amenințările cu folosirea armelor nucleare „sunt o cacealma”. „Este o încercare de a șantaja Ucraina și Occidentul. Dacă Rusia folosește arme nucleare, nu este doar un pericol pentru Ucraina, ci și pentru întreaga lume”.

El crede că Putin amenință că folosește arme nucleare din cauza „isteriei”. „Putin nu are succes în acest război. Vede că pierde. Soldații ruși nu sunt motivați”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News