„Am clarificat faptul că adresele IP şi numerele de telefon mobil ale celor care ne încalcă regulile vor putea să fie comunicate autorităţilor în urma unor cereri judiciare validate”, a transmis Durov.

Aplicația de mesagerie, înfiinţată în 2013, s-a angajat încă de la bun început să nu dezvăluie informaţii despre utilizatorii săi.

Precedentele reguli nu prevedeau o colaborare cu justiţia constând în împărtăşirea adreselor IP şi a numerelor de telefon în cazurile celor care încalcă legea.

Pavel Durov, arestat la sfârşitul lui august în Franţa şi eliberat pe cauţiune, a fost inculpat cu privire la acceptarea a numeroase infracţiuni – trafic de droguri, spălare de bani, escrocherie, pornografie infantilă – comise pe aplicaţia sa de mesagerie şi are interdicţia de a părăsi teritoriul francez.

Miliardarul în vârstă de 39 de ani, care deține și cetățenia Franței, susține că este „surprinzător” faptul că poate fi considerat responsabil de conţinutul publicat de alte persoane, inclusiv infractori.

El a recunoscut însă că o creştere puternică a numărului utilizatorilor de Telegram – pe care-l evalua la 950 de milioane – a generat o situaţie care le-a „permis infractorilor să abuzeze mai uşor de platforma” sa.

În aceste condiții, Durov s-a angajat să facă din moderarea pe mesageria sa o „mândrie” şi a anunţat pe 6 septembrie o primă serie de măsuri în acest sens.

Printre noutăţile anunţate de el se află introducerea funcţiei de geolocalizare „Businesses Nearby”, care prezintă doar „întreprinderi legitime şi verificate”, în loc de „People Nearby”, care permitea intrarea în contact cu utilizatori situaţi în apropiere.

Urmărește-ne pe Google News