Cercetătorii au realizat modelul respectiv cu ajutorul a zeci de mii de mostre de tuse, dar și de cuvinte rostite. Când au adăugat noi înregistrări, sistemul a identificat tusea persoanelor confirmate cu Covid-19 cu o acuratețe de 98,5%. Acuratețea pentru asimptomatici (persoane care fuseseră testate pozitiv, dar nu aveau simptome) a fost de 100%.
Potrivit sursei citate, echipa lucrează acum la incorporarea modelului respectiv într-o aplicație care, dacă va fi aprobată de U.S. Food and Drug Administration (FDA) și adoptată la o scară largă, ar putea fi un instrument neinvaziv de evaluare, gratuit și la îndemână pentru a identifica persoanele infectate, dar asimptomatice.
Utilizatorul s-ar putea conecta zilnic, ar tuși în telefon și ar primi instantaneu informații dacă sunt posibil infectați.
”Implementarea eficientă a acestei aplicații de diagnosticare ar putea diminua răspândirea pandemiei dacă toată lumea o folosește înainte de a merge la o sală de clasă, la o fabrică sau la un restaurant”, a declarat Brian Subirana, 55 de ani, unul dintre autorii proiectului.
Înainte de apariția pandemiei, cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology pregătiseră deja algoritmi cu privire la înregistrările de tuse în telefonul mobil pentru a diagnostica cu precizie afecțiuni precum pneumonia și astmul.