Incendiile au lovit în cel puțin două rânduri, de la începutul acestui an, Insula Cangurilor din Australia.
Cunoscută pentru speciile protejate pe care le adăpostește, unele pe cale de dispariție, insula a fost parțial devastată.
O treime din suprafață a fost transformată în scrum: 155 de mii de hectare.
După incendii, autoritățile au venit pe teren pentru a cerceta urmările, iar priveliștea a fost una sumbră.
Rânduri și rânduri întregi de copaci arși, unii încă mocnind. Cadavre de canguri și urși koala, păsări și alte viețuitoare sălbatice pe marginea drumurilor.
Mii de oi și vite moarte, care au fost îngropate în grabă.
Un dezastru de o magnitudine atât de mare încât autoritățile au fost nevoite să cheme armata.
O arcă australiană
”E apocaliptic”, spune Caroline Paterson, un fost ranger, care a lucrat pe insulă timp de ani de zile.
Partea de sud-vest a insulei adăpostește parcul național. Întreaga zonă a fost afectată de incendiile care ard din 20 decembrie.
”Încercăm să găsim petice de vegetație intactă, unde s-ar putea adăposti animale”, declară Peterson, cu ochii în lacrimi, potrivit BBC.
”Este un loc special. Insula a fost protejată de multe boli. Tot peisajul era atât de important”, adaugă femeia.
Profesorul de Ecologie Cristopher Dickman, de la Universitatea din Sydney, explică de ce anume este insula unică, în Australia și în lume.
Insula Cangurilor a fost separată de continent cu mii de ani în urmă. Flora și fauna sunt diferite, deoarece multă vreme, zone întregi de pe insulă au fost ferite de oameni. E ca și cum ai călători înapoi în timp.
Christopher Dickman, profesor de Ecologie la Universitatea din Sydney:
”E ca o arcă australiană”, adaugă profesorul
Unul dintre motivele pentru care insula a păstrat mare parte din fauna originală a fost acela că în habitat nu au fost aduse vulpi sau iepuri.
Animalele au fost ferite astfel de prădători, iar vegetația a scăpat de dinții iepurilor.
Insula este și casă bună pentru albinele liguriene, aduse din Italia. Aproape un sfert din stupi au fost făcuți scrum.
Specialiștii se tem pentru soarta oposumului pitic și a unor marsupiale.
”Mulți au pierit în incendii, iar cei care au supraviețuit nu-și mai găsesc habitat”, spune Dickman.
Zeci de mii de urși koala au murit
Se estimează că jumătate din populația de 50.000 de urși koala a insulei a murit în urma incendiilor.
Atât experții cât și rezidenții încearcă acum să înțeleagă cât de mare este dimensiunea dezastrului. Dar este dificil, deoarece focurile mai ard încă, în unele zone.
Nu doar sălbăticiunile au fost lovite. Zeci de mii de oi și vite au murit în flăcările care au consumat și mii de hectare de pășune.
Sam Mitchell, care are grijă de Parcul natural de pe insulă, și care trăiește acolo împreună cu soția și copilul lor de 19 luni, a refuzat să fugă din calea flăcărilor, încercând să protejeze animalele.
”În unele zile mă trezesc și mă gândesc că viața merge mai departe în mod obișnuit”, spune el. ”Dar apoi, mă lovește realitatea și îmi dau seama că nimic nu va mai fi normal pentru multă vreme”, adaugă Mitchell pentru BBC.