Amenda în valoare de 1,8 miliarde de euro este a treia cea mai mare amendă antitrust aplicată de Comisia Europeană. Instituția condusă de Ursula von der Leyen a început investigaţia în 2019, după ce aplicaţia de streaming Spotify a lansat o plângere în care acuza Apple de comportament anticoncurenţial.

Margrethe Vestager, conducătoarea autorității de concurență a UE, a afirmat că, pe parcursul unei perioade de 10 ani, colosul tehnologic a încălcat regulile antitrust ale UE „împiedicând dezvoltatorii să informeze oamenii cu privire la alternativele mai ieftine în afara ecosistemului Apple”. Vestager a adăugat că acest comportament a reprezentat o exploatare a poziției dominante a companiei în ceea ce privește streamingul de muzică în App Store.

Apple a declarat că va face apel în instanțele UE, spunând că decizia Comisiei a fost luată deși că nu a reuşit „să descopere nicio dovadă credibilă a prejudiciului adus consumatorilor”, iar UE „ignoră realităţile unei pieţe care este înfloritoare, competitivă şi în creştere rapidă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News